Ceea ce nu a înţeles sau nu a vrut să înţeleagă Traian Băsescu, după alegerile locale de acum câteva săptămâni, era un lucru simplu: pierduse, dacă nu puterea efectivă, adică pârghiile acesteia, priza la români. Victoria USL în alegerile locale nu a fost una pe muchie de cuţit sau la mustaţă, ci una pe deplin categorică. Aidoma unui tsunami. În acel moment, Traian Băsescu avea de făcut un viraj sensibil de atitudine, în sensul unei coabitări cât mai consistente şi mai evidente cu noua putere, spre binele ţării. Perseverând cu atitudinea obstrucţionistă, care a culminat cu momentul prezenţei la Bruxelles a premierului Victor Ponta şi tot ceea ce a urmat ulterior, s-a ajuns unde ne aflăm. Asta nu a înţeles Traian Băsescu, deşi ar fi fost de dorit. Oricât ar părea de bizar, cel care nu a dorit forţarea fracturii dintre cele două palate a fost premierul Victor Ponta. Şi declaraţiile acestuia, în ieşirile publice, erau în această cheie. Când semnalele imposibilităţii unei coabitări fireşti, în pofida oricărei oferte raţionale a premierului, umilit de-a dreptul după momentul Bruxelles, s-au intensificat, ceea ce se scandase în iarnă, ca revendicare a protestatarilor, nu doar în Capitală, ci şi în alte oraşe din ţară, a fost repus pe tapet. Şi am ajuns unde ne aflăm. Traian Băsescu a avut puterea deplină aproape 8 ani în această ţară şi i-a plăcut mai mult decât orice pe lumea asta. A nu fi contrazis, indiferent de natura argumentelor, a desconsidera oamenii, indiferent de calibrul lor profesional sau intelectual, a profera ameninţări („Cine pleacă? Ghici ghicitoarea mea!”), a nu ţine seama de părerea nimănui, inducând sentimentul fricii în opozanţii politici şi nu numai, toate acestea într-un dispreţ faţă de legalitate, l-au definit pe Traian Băsescu ca preşedinte. Trecem peste jignirile impardonabile la adresa predecesorilor săi, a ex-regelui Mihai, persoană în etate şi, oricum, pagină de istorie a ţării, demersuri deloc de bun gust, ca să folosim un eufemism. Ceea ce face în aceste zile, premergătoare referendumului, Traian Băsescu, nu este altceva decât… o pulverizare a fumului. Care lovitură de stat? Una validată de Curtea Constituţională? Care decuplare de la Uniunea Europeană? Au reeditat cumva liderii USL retorica belicoasă faţă de Franţa şi Germania, şi apoi Olanda, când aceste ţări s-au opus intrării ţării în spaţiul Schengen? Au ameninţat cu şantajul UE, prin opoziţia României la aderarea Croaţiei, cum a făcut-o marele comunicator Teodor Baconschi în primele zile ale anului trecut? Au ameninţat cu rezilierea unilaterală, de către România, a Mecanismului de Cooperare şi Verificare, cum a făcut-o acelaşi Teodor Baconschi? Au clamat „să nu fim râme în UE”, cum a făcut-o Traian Băsescu, ca reacţie la opoziţia Franţei şi Germaniei faţă de admiterea României în Schengen? Nu mai continuăm. Guriştii PDL chiar se joacă, în aceste zile, cu focul. Promovează, la mitingurile de susţinere a lui Traian Băsescu, sloganuri care, în alte vremuri, incitau la ură şi violenţă. Mutilează adevărul. PDL, un partid al genocidului social, care a condamnat la sărăcie zeci de mii de oameni, trebuie să facă „ciocu’ mic”. România îşi ţine calea dreaptă şi corectă. Pericole de abatere de la angajamentele democratice? Nu prea mai avem cu ce plăti imaginea de democraţi ai Europei. Fiindcă totul se traduce altfel. Până şi Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, a avertizat că ceea ce se întâmplă în Spania ar putea degenera într-o explozie socială. Asta da îngrijorare! Ce va fi la referendum vor decide alegătorii. Şi o nedumerire legată de supravegherea video a votului. Adriean Videanu sau Teodor Baconschi, care era ambasador la Paris în 2009, ne-ar putea prezenta imagini de la votul la alegerile prezidenţiale, la sediul ambasadei din Paris, când s-a votat ordonat şi într-o cadenţă ameţitoare? Aşa, pentru edificare.
