România U21 întâlneşte Ucraina

0
604

Astăzi, de la ora 19:00, în Ghencea, naţionala de tineret a României va disputa al doilea meci din grupele Campionatului European, împotriva naţionalei Ucrainei. În primul meci, România a pierdut cu Spania, scor 0-3, în timp ce Ucraina a învins cu 2-0 Croaţia, deşi nu l-a utilizat pe starul său, Mudryk, de la Chelsea. Meciul va fi arbitrat de danezul Morten Krogh. Tot în grupa B, Spania întâlneşte Croaţia, de la ora 21.45, în Giuleşti. Se mai joacă tot azi, în grupa A: Georgia – Belgia, Olanda – Portugalia.

“În primul meci am avut unele probleme de efectiv, însă pentru întâlnirea cu Ucraina o să-l avem în lot şi pe Screciu. Cred că dacă era cu noi ar fi dat mai mult echilibru şi în meciul cu Spania. Noi încercăm să ducem un întreg turneu final într-un singur fundaş central. Racoviţan este singurul nostru fundaş central. Dican a jucat în returul campionatul mijlocaş central, iar Screciu aproape în toate meciurile a evoluat şi el mijlocaş central. Aşa că nu avem soluţii şi suntem nevoiţi să improvizăm. Suntem puţin dezechilibraţi pe posturi după accidentările lui Mihăilă şi Grameni, precum şi după ce Drăguşin nu a fost lăsat de club să joace la naţionala de tineret, ăsta e adevărul”, a precizat Emil Săndoi.

Lotul convocat pentru CE-Under21 de Emil Săndoi: PORTARI: Ştefan Târnovanu (FCSB), Mihai Popa (FC Voluntari), Andrei Gorcea (Universitatea Cluj); FUNDAŞI: Bogdan Racoviţan (Rakow / Polonia), Mihai Lixandru (FCSB), Victor Dican (FC Botoşani), Valentin Ţicu (Petrolul), Andres Dumitrescu (Sepsi), Alexandru Pantea (FCSB), Andrei Borza (Farul Constanţa); MIJLOCAŞI: Vladimir Screciu (Universitatea Craiova), Dragoş Albu (U Craiova 1948), Alexandru Cîmpanu (Universitatea Craiova), Alexandru Işfan (Universitatea Craiova), Alexi Pitu (Bordeaux / Franţa), Claudiu Petrila (CFR Cluj), Vlad Pop (U Craiova 1948), Octavian Popescu (FCSB), David Miculescu (FCSB), Adrian Mazilu (Farul Constanţa); ATACANŢI: Jovan Markovic (Universitatea Craiova), Daniel Bîrligea (CFR Cluj), Louis Munteanu (Farul Constanţa).