Cea de-a 42-a sesiune a Comitetului pentru Patrimoniul Mondial UNESCO începe astăzi în Bahrain

0
441

Comitetul patrimoniului mondial se reuneşte astă-seară în Bahrain, în cadrul unui veritabil “ritual” anual aşteptat cu nerăbdare de candidaţi, pentru a alege noile situri ce vor fi înscrise pe Lista patrimoniului mondial UNESCO, informează AFP. Examinarea a 30 de situri, printre care peisajul minier din Roşia Montană, se află pe ordinea de zi a reuniunii din Manama, care se va desfăşura în perioada 24 iunie – 4 iulie. Analiza va începe pe 29 iunie şi ar putea să se întindă pe durata a două zile.

Cele mai multe dintre acestea (22) sunt situri culturale, cum ar fi un teren de vânătoare al inuiţilor din Danemarca, o oază din Arabia Saudită şi un ansamblu victorian Art Deco din India. Cinci sunt situri naturale şi trei combină ambele caracteristici.

Peisajul minier din Roşia Montană este propus pentru o înscriere simultană pe lista siturilor culturale şi pe lista siturilor periclitate.

Miza nu este deloc una minoră pentru aceste candidaturi: înscrierea în clasa bunurilor de patrimoniu cu valoare excepţională va atrage mulţi turişti, dincolo de alocarea unor eventuale stimulente financiare.

Însă înscrierea pe această listă implică şi anumite eforturi pentru menţinerea integrităţii bunului de patrimoniu, rezistenţă în faţa urbanizării şi conservarea ecosistemelor. Un eventual eşec suferit în implementarea acestor măsuri atrage retragerea de pe listă.

O parte a reuniunii comitetului celor 21 de state va fi consacrată, de altfel, examinării stării de conservare a siturilor aflate pe această listă (157 dintr-un total de 1.073) şi a siturilor periclitate (54). Experţii vor analiza şi o eventuală retragere a unor situri de pe cele două liste. O astfel de retragere se bazează pe două precedente, însă rămâne o decizie foarte rară.

Bariera de corali din Belize – pe locul al doilea în topul celor mai ample structuri de acest fel din lume, după cea din Australia – ar trebui să iasă de pe lista patrimoniului mondial în pericol, unde figura din anul 2009, graţie unor măsuri eficiente, cum ar fi, în special, renunţarea la exploatările petroliere maritime – adoptată la sfârşitul lui 2017.

Pe de altă parte, în Kenya, lacul Turkana ar putea să fie inclus pe lista siturilor aflate “în pericol”, după construirea unui baraj în Etiopia, cu un “un impact grav” asupra ecosistemului, au subliniat experţii UNESCO.

“Gibe III”, cel mai înalt baraj hidroelectric din Africa (243 metri), inaugurat de Etiopia la sfârşitul anului 2016, a fost construit la doar câteva sute de kilometri nord de Omo, afluentul etiopian al lacului Turkana, determinând o scădere a nivelului lacului şi întrerupând inundaţiile sezoniere, esenţiale pentru ciclul de reproducţie al peştilor.

Reuniunea din Bahrain îşi propune, de asemenea, ca obiectiv strângerea de fonduri pentru o instituţie aflată într-o situaţie dificilă. Fondul pentru patrimoniu, alcătuit din 1% din totalul contribuţiilor vărsate la UNESCO de cele 193 de ţări membre, “se află la acelaşi nivel ca atunci când am început eu să lucrez aici, în 1991, la 4 miliarde de dolari pe an. În epocă, el viza 250 de situri, însă astăzi avem 1.073”, a precizat Mechtild Rossler, directoarea Diviziei de patrimoniu şi a Centrului pentru patrimoniul mondial din cadrul UNESCO.

“Situaţia este foarte gravă”, a estimat aceeaşi coordonatoare, printre ale cărei responsabilităţi se află şi aceea de a căuta fonduri extrabugetare.

Cu atât mai mult cu cât contextul general în care funcţionează UNESCO este complicat din punct de vedere politic, mai ales după retragerea anunţată anul trecut de Statele Unite.

Gravă pentru fonduri, situaţia este “la fel de gravă pentru situri”, a adăugat Rossler, citând ca exemplu parcul Virunga (estul R.D. Congo), afectat de lipsa securităţii, unde mai multe persoane au fost ucise şi răpite în acest an.

O petrecere va fi organizată la Manama pentru a strânge fonduri în beneficiul familiilor victimelor şi pentru salvarea parcului. “Este o bună ocazie, acesta este cel mai mare comitet pe care îl avem în cadrul UNESCO”, a precizat Mechtild Rossler.

Anul trecut, 3.000 de persoane s-au înscris pentru a participa la cea de-a 41-a sesiune a UNESCO, organizată în oraşul polonez Cracovia. (Sursa: Agerpres)