În această dimineaţă, la nivel naţional, poliţiştii au acţionat, în sistem integrat, pentru prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere şi verificarea legalităţii activităţii de transport public de persoane şi mărfuri. Șoferii depistaţi, în urma testării cu aparatul etilotest, cu rezultate între 0,11-0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, sunt sancţionaţi contravenţional şi le sunt reţinute permisele de conducere pentru 90 de zile, iar la rezultate de peste 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat(inclusiv), se întocmeşte dosar penal.
În Dolj, poliţiştii rutieri craioveni au depistat un bărbat, de 55 de ani, din Pleniţa, Dolj în timp ce conducea un autoturism de transport public persoane, pe ruta Bucovăţ-Craiova, deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice – 0.11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost sanctionat cu amenda de 1125 lei, iar ca masura complementara i-a fost retinut permisul pe o perioada de 90 de zile.
Tot în Dolj, un alt şofer de microbuz care făcea transport public de persoane, pe ruta Craiova- Segarcea, a fost depistat fără ITP la microbuz.Soferul a fost sanctionat cu amenda de 1000 lei si i-au fost retinute placutele cu numere de inmatriculare si certificatul microbuzului.
Politistii doljeni au verificat in aceasta dimineata peste 230 autovehicule, dintre care 120 au fost din categoria celor destinate transportului public de persoane. Astfel, au fost constatate si aplicate 80 sanctiuni, dintre aceste 40 fiind aplicate transportatorilor de persoane. Ca urmare a abaterilor constatate au fost retinute 4 permise de conducere in vederea suspendarii, 3 permise fiind retinute conducatorilor unor microbuze si care faceau transport public de persoane. De asemenea, au fost retrase 5 certificate de inmatriculare