Un avion Ryanair forţat să aterizeze în Belarus

0
715

Un avion al companiei Ryanair care zbura din Grecia spre Lituania, cu 171 de pasageri la bord a fost redirecţionat spre Minsk, opoziţia din Belarus susţinând că s-a procedat în acest mod pentru ca un jurnalist dizident, aflat printre pasageri, să poată fi arestat. Ziaristul dizident belarus, Roman Protasevici (26 ani) căutat în propria ţară pentru rolul jucat în difuzarea de mesaje mobilizatoare la protestele opoziţiei de anul trecut a fost reţinut pe aeroportul din Minsk. Presa de stat din Belarus a relatat că avionul a fost deviat din cauza unei alerte cu bombă. În noiembrie anul trecut, seviciul de securitate belarus (KGB), moştenirea perioadei sovietice, a înscris numele lui Roman Protasevici şi al fondatorului Nexta, Stepan Putilo, pe lista persoanelor implicate în activităţi teroriste. Nexta a jucat un rol cheie în contestaţiile care au urmat la realegere preşedintelui Lukaşenko, aflat în poziţie din 1994. Arestarea militantului suscită indignarea ţărilor occidentale, UE şi SUA, şi sunt anunţate noi sancţiuni contra Belarus. Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că atitudinea Belarusului este inacceptabilă. Secretarul de stat american Anthony Blinken a condamnat aterizarea forţată a avionului la Minsk şi cere eliberarea imediată a jurnalistului.