Doi bărbaţi au fost agresaţi de enoriaşi, după ce le-au reproşat călugăriţelor lăcaşului de cult că încalcă legea ţinând slujba în biserică. Ulterior, cei doi bărbaţi agresaţi s-au prezentat la UPU Petroşani declarând că au fost victimele unei agresiuni. Imaginile cu scandalul de la Mănăstirea Jieţ din judeţul Hunedoara au apărut pe paginile de socializare.
„Poliţia Oraşului Petrila a fost sesizată de către stareţa unei mănăstiri din Valea Jiului cu privire la faptul că în timpul slujbei religioase, doi bărbaţi din municipiul Petroşani în vârstă de 36 şi 47 de ani au avut divergenţe cu călugăritele mănăstirii. Reprezentanta mănăstirii a precizat că enoriaşi au încercat să îi calmeze pe cei doi şi au cerut să le facă linişte şi să părăsească incinta, dar aceştia au adresat injurii şi ameninţări personalului mănăstirii, fapt care i-a determinat pe enoriaşi să îi scoată cu forţa din incinta mănăstirii”, se arată în comunicat de presă al Inspectoratului de Poliţie al judeţului Hunedoara,
Potrivit aceleiași surse, cei doi bărbați nu au putut fi identificaţi pentru că aceştia plecaseră până la sosirea echipajului de Poliţie.
„Ulterior, poliţiştii au fost sesizaţi de Spitalul de Urgenţă Petroşani cu privire la faptul că la Unitatea de Primiri Urgenţe s-au prezentat două persoane care au declarat că au fost victime ale unor agresiuni. Cei doi au relatat faptul că ar fi fost agresaţi de către enoriaşii participanţi la slujbă, la mănăstirea situată pe raza oraşului Petrila”, se mai arată în comunicat.
Poliţiştii fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de loviri sau alte violenţe.