Naţionala de tineret – Săndoi a apelat la 19 jucători pentru dubla cu Slovacia

0
311
Emil Săndoi

La începutul lunii iunie, echipa naţionala de tineret a României va disputa două jocuri oficiale, contând pentru grupa a 9-a preliminară de calificare la turneul final al CE „Under 21”, ediţia 2011-2013, ambele cu echipa similară a Slovaciei. Dacă primul meci va avea loc în deplasare, la Michalovce pe 1 iunie, în schimb, al doilea meci va avea loc la Mogoşoaia pe 5 iunie. Pentru acest meci, antrenorul principal Emil Săndoi a convocat un lot de 19 fotbalişti, care cuprinde şi doi jucători club din Liga a II-a, portarul Pena de la Dinamo II şi mijlocaşul Bistriţei, Paul Anton. Din lot fac parte: David Lazar (Pandurii Tg. Jiu), Alexandru Pena (Dinamo II) – portari; Dean Beţa, Codruţ Cioranu (ambii Sportul Studenţesc), Adrian Popa II (Concordia Chiajna), Sergiu Muth (Gaz Metan Mediaş), Ionuţ Rada (Pandurii Tg. Jiu), Andrei Ţepeş (Ceahlăul Piatra Neamţ), Valentin Lupu (Steaua Bucureşti) – fundaşi; Paul Anton (Gloria Bistriţa), Lucian Filip, Silviu Pană (ambii Concordia Chiajna), Mihai Răduţ (Steaua Bucureşti), Alin Nistor (Sportul Studenţesc), Valentin Coşereanu, Gabriel Enache (ambii CS Mioveni) – mijlocaşi; Adrian Stoian (AS Bari Calcio), George Ţucudean (Dinamo Bucureşti), Leonard Dobre (Sportul Studenţesc) – atacanţi. Reunirea jucătorilor va avea loc vineri, 25 mai 2012, ora 12:00, la Hotel Phoenicia.