50 de percheziţii au avut loc, ieri, în Bucureşti, Constanţa şi în vama Agigea Sud, într-un dosar privind infracţiuni de contrabandă şi evaziune fiscală. Printre cei vizaţi s-au numărat şefii vămilor din cele două oraşe, secretarul general al MAI, Laurenţiu Mironescu, şi senatorul PDL Mircea Banias. Percheziţiile ar fi legate de intrarea în ţară a unor tiruri cu îmbrăcăminte şi încălţăminte din China şi a zeci de vase cu ţiţei, care au fost aduse în Portul Constanţa, unde nu au fost verificate corespunzător ca urmare a presupuselor intervenţii făcute de senatorul PDL de Constanţa Mircea Banias şi secretarul general al MAI, Laurenţiu Mironescu, precum şi de alţi lucrători vamali. În ceea ce priveşte modul de operare, sursele judiciare au arătat că persoane interesate, prin intermediul unor firme fantomă, aduceau produse petroliere categoria „motorină” care, fie nu erau vămuite, fie erau vămuite la o altă categorie, ce nu presupunea accizarea, iar ulterior erau vândute pe piaţa neagră.
„Nu am nici o legătură cu activităţile pe care le-au desfăşurat vameşii”
Senatorul Mircea Banias, fost director al Administraţiei Porturilor Constanţa, a fost primul adus, ieri dimineaţă, cu mandat, la sediul DNA. I-au urmat directorul general adjunct al Grupului Nave al Poliţiei de Frontieră Constanţa, Adrian Pătraşcu, şi Laurenţiu Mironescu, secretar general în MAI, care a fost luat cu mascaţii de acasă, după opt ore de percheziţii la vila sa din Eforie Sud. La ieşirea de la DNA, senatorul Banias a declarat că a fost pus sub urmărire penală de procurorii anticorupţie, pentru trafic de influenţă: „M-au chemat să îmi pună nişte întrebări legate de nişte persoane din Constanţa. Vameşi, dar nu îi cunosc. Sunt persoane pe care nu le cunosc. Pe Mironescu îl cunosc. Avem o firmă împreună. Acea societate nu este administrată de nici unul dintre noi. Firma are ca obiect de activitate prestări de servicii portuare. Numele meu e vehiculat în această anchetă, dar nu am nici o legătură cu activităţile pe care le-au desfăşurat vameşii din Portul Constanţa. Nu am atribuţii legate de asta. Am înţeles că a început urmărirea penală inclusiv în cazul meu, pentru trafic de influenţă”.
Banias şi Mironescu, asociaţi într-o firmă
Senatorul Mircea Banias şi secretarul general al MAI, Laurentiu Mironescu, sunt asociaţi în firma Euro Shipping Services SRL. Euro Shipping Services SRL are ca obiect principal de activitate transporturile maritime şi costiere de marfă. În această firmă, senatorul Mircea Banias şi Laurenţiu Mironescu deţin, fiecare, câte 35% din acţiuni. Alături de ei se mai regăseşte în acţionariat şi Ioan Bălan, fostul director general al Companiei Naţionale Administraţia Portului Constanţa, eliberat din funcţie de ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, la începutul acestui an.
Secretarul general al MAI, demis din funcţie
Laurenţiu Mironescu, secretarul general al MAI, a fost demis ieri. Decizia a fost luată în urma întâlnirii dintre premierul Emil Boc şi ministrul Traian Igaş. Ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş, declarase în cursul dimineţii, că verificările anterioare numirii lui Laurenţiu Mironescu în funcţia de secretar general al MAI nu au adus nici un fel de informaţii care să conducă într-o zonă cu probleme. Locul lui Mironescu va fi ocupat, ca împuternicit, de secretarul general adjunct al instituţiei, Alexandru Dumitrana.
Senatorul PDL a mai fost urmărit penal
Senatorul PDL Mircea Banias a fost urmărit penal pentru favorizarea infractorului, în dosarul privind o returnare ilegală de TVA de 60 de milioane de euro. Procurorii anticorupţie îl suspectau că l-ar fi sprijinit pe libanezul Said Baaklini să exporte patru motoare de la UCM Reşiţa, în Guineea, şi să-şi returneze un TVA supraevaluat de 60 de milioane de euro. Schema şi cei implicaţi au intrat în vizorul serviciilor secrete. În cazul lui Mircea Banias s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală.