Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) a lansat apelul de proiecte pentru operaţiunea Operaţiunea 3.2.4 ”Susţinerea implementării de soluţii de e-sănătate şi asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar” – la nivel local. Bugetul total alocat acestui apel de proiecte este de 60.000.000 lei. Valoarea maximă a finanţării nerambursabile este de 6.000.000 lei pentru parteneriate şi 1.600.000 lei pentru restul solicitanţilor eligibili. Valoarea minimă a finanţării acordate este de 500.000 lei. Scopul acestei operaţiuni constă în dezvoltarea serviciilor medicale prin implementarea unui sistem informatic integrat, asigurând accesul cetăţenilor şi personalului medical la servicii informatice de tip e-sănătate. Înregistrarea propunerilor de proiect se realizează on-line pe www.fonduri.mcsi.ro, în mod continuu, începând cu 12 mai 2011 ora 9:00 şi se va încheia pe 8 iulie 2011 ora 14:00. În termen de maxim 5 zile lucrătoare de la înregistrarea on-line, solicitantul trebuie să depună dosarul complet la sediul MCSI cu respectarea tuturor detaliilor cuprinse în Ghidul solicitantului pentru această operaţiune.