Serbare de Paşte, la Locuinţa Protejată „Muntenia”

0
1085
Ieri la Locuinţa Maxim Protejată „Muntenia” din Craiova, structură a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj, a avut loc Serbarea de Paşte. În cadrul acesteia, cele zece persoane adulte rezidente în centru au oferit un scurt program artistic, dedicat Învierii Domnului, fiind expuse creaţii atât ale lor, cât şi ale colegilor din celelalte trei locaţii de acest fel existente în Dolj.
În Dolj se desfăşoară, de foarte mulţi ani, un program al DGASPC Dolj, prin care persoanele adulte , cu diverse dizabilităţi, sunt ajutate să se integreze în societate, prin încadrarea lor în muncă. Sunt patru unităţi de acest gen – Locuinţă Protejată („Muntenia”, „Primăverii”, „Ceahlău”, „Floreşti”) – unde sunt rezidente câte zece  persoane. „Pentru toate cele 40 de persoane, misiunea principală este să le integrăm în societate, prin găsirea unui loc de muncă. Până acum, am reuşit să asigurăm 18 de încadrări la diverşi agenţi economici, inclusiv în domeniul public. Sunt persoane extraordinare şi, cu ajutorul specialiştilor, care se implică total, le-am făcut să socializeze şi să-şi dezvolte capacităţile. „Muntenia” este singurul pentru bărbaţi, celelalte trei fiind pentru fete şi femei. Ceea ce vedeţi astăzi (ieri – n.r.), acest scurt program artistic şi expoziţia cu lucrările lor sunt creaţii realizate  cu sprijinul celor care lucrează zi de zi cu ei. La prezentarea de astăzi, sunt expuse şi creaţii ale celorlalte trei centre de acest gen, expoziţie pe care o s-o facem publică şi la sediul DGASPC Dolj. Referitor la costumele în care sunt îmbrăcaţi cei aflaţi pe scenă, sunt obţinute de la Opera Română Craiova, cu sprijinul managerului Antoniu Zamfir, cu care avem o strânsă colaborare, la fel cum avem şi cu alte instituţii”, a precizat Virgil Dragomirescu, şef de Locuinţe Protejate pentru adulţii cu dizabilităţi.
O educaţie pentru viaţă
Serbarea de ieri a fost emoţionantă, care a făcut asistenţă să aplaude reprezentaţia „actorilor” şi să aprecieze creaţiile rezidenţilor. Şi, ca o concluzie, venim cu două precizări făcute de două persoane care au strânsă legătură cu aceste centre. Prima este cea a unui antreprenor,  Claudiu Ruiu : „Am angajat, cred că de cinci ani, un băiat, care a trecut prin acest sistem, şi vreau să vă spun că este unul dintre oamenii mei de încredere”. Cel despre care vorbea managerul este Daniel Chiriţă  (30 de ani), care a menţionat: „Am primit o educaţie extraordinară, care m-a făcut să-mi conduc singur viaţa şi să mă realizez”. Parcă prea multe nu ar mai fi de spus. Poate doar ceea ce au urat cei de la „Muntenia” : „Un Paşte fericit!”.