Curtea de Apel Craiova a fost selectată ca instanţă pilot în cadrul programului privind “Stabilirea şi implementarea volumului optim de muncă pentru judecători şi grefieri şi asigurarea calităţii activităţii instanţelor”, finanţat de Banca Mondială. Potrivit reprezentanţilor instituţiei, proiectul include activităţi al căror scop este să ajute sistemul judiciar român în eforturile de stabilire şi măsurare a volumului de muncă a judecătorilor şi grefierilor şi să identifice propuneri concrete şi viabile menite să contribuie la îmbunătăţirea calităţii activitaţii în toate instanţele.
Prima întâlnire s-a desfăşurat ieri, la sediul Curţii de Apel Craiova, şi a avut drept scop stabilirea premiselor colaborării în cadrul proiectului pilot şi familiarizarea cu planul general al activităţii pe care consultantul urmează să o deruleze.