Ciocnire frontală pe DN 56

0
480

Trei persoane au ajuns la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, ieri dimineaţă, după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal, într-un accident de circulaţie petrecut pe DN 56, între localităţile Podari şi Radovan. Circulaţia în zonă a fost perturbată aproximativ o oră, până la degajarea carosabilului.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Dolj, ieri dimineaţă, în jurul orei 08.30, Florin Ristea, de 29 de ani, din Băileşti, în timp ce conducea un autoturism Dacia 1310 pe DN 56, dinspre Calafat către Craiova, între localităţile Radovan şi Podari, pe fondul neatenţiei în conducere, a pierdut controlul direcţiei de mers şi a pătruns pe contrasens, unde s-a ciocnit frontal cu un autoturism Fiat, la volanul căruia se afla Cristian Ştefan, de 20 de ani, din Craiova. În urma impactului deosebit de violent, Fiatul a fost aruncat în afara părţii carosabile, şoferul scăpând cu leziuni superficiale pentru că purta centura de siguranţă. În schimb, trei persoane aflate în autoturismul Dacia – Hermina Bunciu, de 21 de ani, din Galiciuica, Ion Ristea, de 56 de ani şi Aurel Ristea, de 28 de ani, ambii din Băileşti – au fost transportate la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, pentru investigaţii de specialitate. Poliţiştii de la Rutieră i-au testat pe ambii conducători auto cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. “Pe numele conducătorului autoturismului Dacia a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a precizat agent principal Amelia Căprărin, purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj. Aproximativ o oră, circulaţia în zonă s-a desfăşurat cu dificultate.

Un grav accident de circulaţie s-a petrecut şi duminică seara, în Craiova. Poliţiştii Biroului Rutier Craiova au stabilit că, în jurul orei 22.30, Gabriel Măgureanu, de 24 de ani, din Craiova, în timp ce conducea un autoturism Opel pe strada “Pelendava” către “Calea Severinului”, într-o curbă uşoară la dreapta, nu a adaptat viteza, părăsind partea carosabilă spre dreapta, unde a lovit un stâlp de iluminat public. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a conducătorului auto şi a lui Iulian Ilie, de 23 de ani, din Craiova, pasager în autoturism. Oamenii legii au stabilit, în urma testării cu etilotestul că şoferul consumase alcool, întrucât rezultatul a fost de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe numele acestuia fiind întocmit dosar de cercetare penală în conformitate cu prevederile legale.