Anacronicul Emil Boc

Partidul de guvernământ, PDL, se prăbuşeşte nu numai în sondaje, ci şi în realitate, prin hemoragia dezertărilor. Greu de strunit. Ieri, încă un senator, Petru Filip, şi-a anunţat trecerea la grupul liberal, ceea ce proiectează ceva similar ultimei replici a lui Anthony Quinn în „Zorba grecul”: „Aţi mai văzut vreodată aşa o prăbuşire?”. Liderul portocaliilor rămâne, însă, încredinţat că „moţiunea de cenzură va fi respinsă şi Guvernul îşi va continua activitatea, demonstrând că, deocamdată, coaliţia este solidă”. Cât de solidă este coaliţia rămâne de văzut, deşi aritmetica nu se arată încurajatoare. Există voci care consideră că în pragul alegerilor locale „Guvernul n-ar trebui doborât”, mai ales că mai are câteva luni de trăit. Discutabilă şi această teză. Oricum, votul parlamentarilor aparţinând minorităţilor naţionale, altele decât cea maghiară, excesiv de obedientă, este acum decisiv. Într-o asemenea situaţie, preşedintele PDL a spus, ieri, că preocuparea majoră a partidului său şi a coaliţiei este reîntregirea salariilor bugetarilor, arătând că decizia va aparţine Guvernului. În opinia sa, „acum sunt întrunite condiţiile ca şi ultima parte din salariile bugetarilor să fie reîntregită”. Pe ce se reazemă asemenea afirmaţii nu se precizează. La creşterea economică ne referim. Dar, evident că turuiala liderului pedelist, deloc convingătoare, lipsită de orice noimă, îşi propune doar să deghizeze o stare de fapt îngrijorătoare privind „fidelitatea” unor parlamentari PDL, dar mai ales lipsa de încredere a acestora în viitorul imediat al principalului partid de guvernământ. Şubrezenia este, de fapt, marea problemă a PDL, cu destule vicii constitutive şi, mai ales, neclarităţi, să le spunem doctrinare. De fapt, situaţie întâlnită şi la social-democraţi, dar şi la liberali. Ca să nu mai vorbim de ţărănişti sau peremiştii lui Vadim Tudor. Ca de obicei însă, Emil Boc preferă trufia, încrederea nestrămutată în victoriile apropiate ale partidului său şi, de ce nu, rămânerea pe veci la guvernare. Când, de fapt, într-o asemenea situaţie delicată nu te poţi salva decât prin onestitate – demisia de oanoare – fiindcă şi puterea e o realitate dinamică. Privită cu neîncredere firească, moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Mihai Răzvan Ungureanu, intitulată „Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată”, structurată pe trei capitole, a devenit ameninţătoare. Ori, şi în ceasul al doisprezecelea, declaraţiile premierului sună alandala, au un iz triumfalist şi sunt lipsite de orice inteligenţă suplă. Şi ceea ce irită de-a dreptul este tocmai faptul că ştie realitatea. Şi între ceea ce spune şi ceea ce trăiesc oamenii este o prăpastie. Chiar dacă n-ar fi oportună o cădere a Guvernului prin moţiune de cenzură, există destule semnale că dezideratul opoziţiei s-ar putea împlini.