Sâmbătă, 25 martie a.c., se desfăşoară acţiunea Ora Pământului, în semn de susţinere a eforturilor globale împotriva poluării şi a încălzirii globale. Astfel, între orele 20.30-21.30, jandarmii doljeni se vor alătura iniţiatorilor şi participanţilor Campaniei „Ora Pământului”, prin stingerea luminilor şi oprirea aparatelor electrice atât din locuinţele proprii cât şi la nivelul unităţii şi subunităţilor dislocate, fără a fi afectată desfăşurarea în condiţii bune a activităţilor, reducându-se astfel consumul de energie şi, implicit, poluarea. Campanie unică în istorie, „Ora Pământului” îşi propune, prin gestul simplu de stingere a luminilor care nu sunt esenţiale funcţionării şi prin deconectarea echipamentelor electronice aflate în stand-by, să tragă un important semnal de alarmă la adresa efectelor dezvoltării iresponsabile.
Jandarmeria Română a participat în mod constant la campanii ce au avut ca scop protejarea mediului înconjurător alături de O.N.G. – uri, diverse instituţii publice sau reprezentanţi ai mass-media (ex: plantare arbori, acţiuni de ecologizare, etc.). Jandarmeriei Române îi revin prin Legea 550/2004, privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, atribuţii în domeniul protecţiei mediului înconjurător, al florei şi faunei, în responsabilitatea sa aflându-se şi zonele care au statut de arie naturală protejată, de pe teritoriul României.