Bărbatul oprit ieri în timp ce rula cu o viteză foarte mare pe o stradă din Anvers şi a pus în pericol trecătorii a fost pus sub acuzare în urmă cu puţin timp, informează Le Soire. Parchetul federal l-a pus sub acuzare invocând existenţa unei tentative de asasinare cu caracter terorist şi infracţiuni la regimul armelor. Pe numele lui Mohamed R., de naţionalitate tunisiană, născut în anul 1977, a fost pus în aplicare un mandat de arestare. Parchetul federal s-a limitat la aceste dezvăluiri, fără a mai da alte detalii despre caz.