Într-o scrisoare trimisă cancelarului german Angela Merkel, premierul Alexis Tsipras a avertizat că Greciei îi va fi „imposibil” să returneze creditorilor săi sumele pe care trebuie să le achite în următoarele câteva săptămâni, dacă UE nu îi va acorda niciun fel de asistenţă financiară pe termen scurt. În scrisoare Tsipras arată că guvernul său va fi obligat să aleagă între achitarea tranşelor din împrumutul luat în 2010 de la creditorii internaţionali şi continuarea cheltuielilor sociale. Premierul grec acuză Banca Centrală Europeană pentru că a limitat capacitatea Greciei de a emite obligaţiuni pe termen scurt, precum şi autorităţile care supraveghează programul de bailout încheiat în urmă cu cinci ani pentru că refuză să acorde ultima tranşă din împrumutul de 240 de miliarde de euro. „Dat fiind că Grecia nu are acces pe pieţele financiare, şi având în vedere creşterile în decursul primăverii şi verii a obligaţiilor pe care le avem pentru plata datoriei… trebuie să fie clar că restricţiile speciale ale BCE, combinate cu întârzieri ale acordării unor noi tranşe din pachetul de bailout fac imposibilă pentru orice guvern achitarea datoriei”, a arătat Tsipras în scrisoarea trimisă lui Merkel în 15 martie. Grecia a semnat în 2010 un acord de finanţare în valoare de 240 de miliarde de euro cu UE, BCE şi Fondul Monetar Internaţional, din care mai poate accesa o tranşă de 7,2 miliarde de euro. Creditorii Greciei au condiţionat însă acordarea acestor fonduri de adoptarea unor reforme concrete de către guvernul elen în sensul limitării cheltuielilor bugetare.
Acasă Actualitate Actualitate externă Grecia: Tsipras avertizează că va fi imposibil să achite datoriile în următoarele...