Poveste de iarnă la Ghidici

Tocmai când ajunsese, la un fel de comică deznădejde, convins că s-a zdruncinat roata vremii, că toamna nu mai este toamnă, că iarna nu mai este iarnă, că nu mai plouă, ca în alte vremuri, primarul de mare ispravă al Ghidiciului, Constantin Tache, la al 6-lea mandat, ultima dată ales cu peste 94% s-a văzut contrazis. A mai şi căzut, alunecând pe gheaţă, încât el tare ca o stâncă s-a ales cu câteva zile de convalescenţă „la pat”, ceea ce îl indispune teribil. N-au mai apărut săniile cu zurgălăi, e drept zăpada vestită, cu înfricoşată vijelie, s-a dus rapid, pe străzile asfaltate ale comunei, dar iarna albă –aspră aşa cum se ştie- se resimte. E o iarnă deloc ca altele precedente, dar nu ca într-un pastel de poetul de la Mirceşti sau o poezie de Coşbuc, pe care o mai învaţă copiii în şcoală. Lumea comunei, cu multe şi tefere gospodării, îşi vede de ale ei, şi trebăluiala este în toi, ne încredinţează Alina Miţarcu, de la primărie, o tânără simpatică, competentă, care gestionează registrul agricol. Ghidiciul a avut de ani şi ani, am mai spus asta, o bună recunoaştere în legumicultură şi cei 16 producători de ispravă adună o bună suprafaţă, de câteva hectare bune de spaţii protejate, unde plăpândul răsad de tomate, pregătit pentru plantare este vegheat zi şi noapte. Sunt legumicultori vechi, care practică îndeletnicirea de tradiţie, mi s-a spus, nu cu gândul la subvenţie, fiindcă asta ştiu să facă. Au avut şi mai au de înfruntat temperaturi scăzute şi viscolul resimţit în buza Dunării, dar viscolul este şi în oameni,  „branşaţi” la ştirile de tot felul de pe scena politică. Ghidiciul este o comună semeaţă, cu o istorie proprie, distinctă, de numai două decenii, dar intens trăite. Cu Constantin Tache primar, sigur nu e singur la primărie, dar a avut ochi în alegerea oamenilor, a clădit o infrastructură de invidiat, cu fonduri obţinute prin proiecte europene, dar şi de la guvern, fiindcă a ştiut ce trebuie făcut. Ghidiciul a fost sat parte a comunei Piscu Vechi, până în 2004, când s-a desprins, şi a ars etapele, deşi expresia asta s-a demonetizat. Om cu vorba domoală, cumpănită, Constantin Tache a indus în primărie o administraţie de reală solicitudine, profesionistă, încât ai crede că şi-a desăvârşit studiile la Paris (la École nationale d’administration – ENA), fiindcă se resimte asta. Comuna merită văzută vara, fiindcă anotimpul rece o dezavantajează, dar are deja toate dotările necesare. Reţea comercială compactă, sedii pentru instituţiile publice şi peste toate… şcoala, bine pusă la punct şi mereu în atenţia primarului. Şcoala are încălzire proprie, cantină, şi în intenţia primarului se află un proiect generos. Vorbim despre un om, despre care am mai făcut aprecieri. Obştea dacă îl visa, nu îl întâlnea. Are în ochii neclintiţi şi mari o taină pe care nimeni nu o înţelege. El a văzut ceea ce nu e dat oricui şi a răzbit. Şi-a legat preocupările extra-administrative de o plantaţie de pomi fructiferi, fără egal prin părţile locului, în care este vremea „tăierilor” de iarnă, şi după un an catastrofal, sau aproape catastrofal, în multe momente este descurajat. Ghidiciul este dacă vreţi o emblemă a „satului doljean”, în vremurile pe care le trăim.