Ion Prioteasa, senator de Dolj (declarație politică): Agricultura românească trebuie susținută cu orice preț pentru a depăși scumpirile la energie, doar așa producătorii vor putea pune hrană sănătoasă pe masa românilor 

0
1180

Stimați parlamentari,

PSD a intrat la guvernare să sprijine cât de mult poate populația și firmele românești în toate domeniile, dar în special în zona agricolă, unde fermierii au nevoie de susținere pentru a reuși să depășească această perioadă a scumpirilor pe bandă rulantă.

Este lădudabil faptul că ministrul social-democrat al Agriculturii a reușit să pună pe picioare foarte repede Planul Național Strategic pentru perioada 2023-2027, un adevăratPlan de Redresare și Reziliență pentru fermierii români. E vorba de 15,8 miliarde de euro, bani europeni, care vor finanța acest Plan Național Strategic, după aprobarea lui de către Comisia Europeană.

Așadar, ministrul Adrian Chesnoiu a luat de la zero acest proiect. La preluarea mandatului său, pe această temă nu se făcuse nimic!Spre deosebire de domnul Ghinea și de USR, Adrian Chesnoiu nu a ascuns proiectul, nu l-a ținut la secret! Conținutul său este rezultatul consultărilor cu partenerii sociali și instituționali, fiind nu mai puțin de 12 grupuri de lucru.

Planul Național Strategicrăspunde nevoilor sistemice ale fermierilor și satului românesc și nuurmărește să crească conturile și buzunarele consultanților, așa cum au procedat miniștrii USR în realizarea Planului Național de Redresare și Reziliență. Acesta cuprinde o serie de programe și măsuri prin care se oferă sprijin pentru gospodăriile tradiționale, cu suprafețe de până la 10 ha teren arabil, sprijin pentru tinerii fermieri în valoare maximă de 70.000 euro/proiect, susținerea inițiativelor care modernizează și aduc plusvaloare industriei alimentare, până la 15 milioane de euro/proiect în cazul investițiilor noi și 3 milioane pentru modernizarea unităților existente. În același timp se finanțează dezvoltarea sectorului zootehnic. Se alocă bani pentru realizarea infrastructurii prin amenajarea de drumuri comunal eși drumuri agrciole. Totodată a fost creat un instrument pentru protejarea și despăgubirea fermierilor afectați de pierderi ale producției. Nu în ultimul rând se oferă scheme de ajutor de stat pentru investiții ca reduc poluarea și utilizează sau valorifică energie verde.

În paralel, Ministerul Agriculturii a pregătit o inițiativă de sprijinire a producătorilor agricoli români. Astfel, consiliilor județene, municipalităților, li se solicită să sprijine demersul de a facilita accesul direct al producătorilor la clienți, inclusiv prin creșterea numărului piețelor volante și a facilităților de vânzare.Este și în interesul cetățenilor să cumpere produse direct de la producător și este de neacceptat ca mai ales în această perioadă critică de secetă și creștere a prețurilor la energie, producătorii să nu-și poate vinde marfa, să fie nevoiți s-o arunce, iar consumatorii să nu aibă alternativă la alimentele din import.

Toate măsurile din domeniul agriculturii sunt binevenite și aduc soluții concrete la nevoiele fermierilor români, însă este vital să se intervină la fel de prompt în perioada imediat următoare și cu programe de susținere în privința creșterilor de prețuri și a lipsei îngrășămintelor de pe piața locală.