
Întrebat dacă este o chestiune de zile până să apară și în România primul caz de coronavirus, Adrian Streinu-Cercel a afirmat că este foarte greu de anticipat, dar că la această oră nu există nicio persoană contaminată în țară. “În momentul de faţă nu putem vorbi că s-a întâmplat acest lucru şi sper să nu se întâmple nici în zilele următoare”.
Potrivit medicului, coronavirusul se transmite relativ simplu – prin contact direct, pe cale aerogenă: “Dacă o persoană purtătoare strănută în mână și pune mâna pe o suprafață nu face decât să lase virusul pe masă. Vine altă persoană care pune mâna în acel loc, apoi duce mâna la nas sau la gură și se poate contamina”.
Managerul Institutul de Boli Infecțioase “Matei Balș” afirmă că trebuie să ne spălăm des cu apă şi săpun și să evităm să mai ducem mâna la faţă. În ceea ce priveşte eficienţa soluţiilor antibacteriene, medicul a spus: “Ce fac apa şi săpunul nu face nicun dezinfectant”.