Guvernul Scoţiei ar putea organiza în 2018 referendum privind independenţa faţă de Marea Britanie

0
418

scotia-twGuvernul Scoţiei analizează cu seriozitate o propunere de organizare, în anul 2018, a unui nou referendum privind independenţa faţă de Marea Britanie, afirmă un consilier guvernamental scoţian. „Cred că Guvernul Scoţiei se gândeşte foarte, foarte serios să organizeze un referendum pe tema independenţei anul viitor”, a declarat, ieri, Charles Grant, membru al Consiliului pentru Europa al Guvernului de la Edinburgh. „Avem sentimentul că există suficientă emoţie şi impuls astfel încât, pentru depăşirea regreselor economice, a unui Brexit dur…, să fie o probabilitate mai mare pentru desprinderea de Marea Britanie”, a subliniat Charles Grant. Fostul premier laburist Tony Blair a declarat săptămâna trecută că „misiunea” sa este să îi convingă pe britanici să se revolte împotriva ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Blair a argumentat că cetăţenii au votat la limită în favoarea Brexit „fără a şti exact ce înseamnă acest lucru”. „Premierul Theresa May şi Guvernul nu sunt stăpâni asupra situaţiei, nu conduc ei autobuzul. Sunt conduşi”, a acuzat Tony Blair. Guvernul Theresa May vrea să declanşeze în martie procedura de scoatere a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Tony Blair a atras atenţia asupra riscului destrămării Marii Britanii: „Există posibilitatea destrămării Marii Britanii, evitată la limită prin rezultatul referendumului scoţian, dar readusă acum pe masa discuţiilor, într-un context mult mai credibil pentru indepedenţă”. Premierul Scoţiei, Nicola Sturgeon, a admis că nu este „cel mai mare fan” al fostului lider laburist, dar a precizat: „Există calitate a analizei şi argumentaţiei în discursul lui Tony Blair”. „Tony Blair afirmă ceea ce este evident. Argumentaţia este foarte diferită de cea din 2014 şi este chiar mai presantă decât era în 2014”, când scoţienii au respins independenţa faţă de Marea Britanie. „Deoarece Brexit arată că vocea Scoţiei nu este ascultată în cadrul Marii Britanii, nu pare să conteze prea mult; în acest context, devine mai puternic argumentul de a prelua controlul asupra societăţii noastre şi asupra locului nostru în lume”, a explicat Nicola Sturgeon. Parlamentul Scoţiei a respins pe 7 februarie, într-un vot cu valoare simbolică, planul Guvernului Marii Britanii de iniţiere a procedurii de ieşire din Uniunea Europeană, premierul scoţian, Nicola Sturgeon, sugerând din nou organizarea unui referendum proindependenţă. Marea Britanie este formată din Anglia, Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord. Majoritatea britanicilor s-au pronunţat la limită în iunie 2016 în favoarea ieşirii din UE, însă cei mai mulţi locuitori ai Scoţiei au votat împotriva Brexit. Liderii scoţieni au semnalat în mai multe rânduri Guvernului Theresa May că ar putea organiza un nou referendum proindependenţă faţă de Marea Britanie, pentru a putea menţine Scoţia în Uniunea Europeană. Semnale similare au fost lansate de lideri din Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, sporind riscul destrămării Marii Britanii. Scoţia a organizat în septembrie 2014 un referendum pe tema apartenenţei la Marea Britanie. Conform rezultatelor, 55,3% dintre scoţieni au votat atunci pentru rămânerea în Marea Britanie, 44,7% pronunţându-se în favoarea independenţei. În contextul stării generale de nemulţumire faţă de Brexit, un referendum proindependenţă organizat acum ar conduce, cel mai probabil, la desprinderea Scoţiei de Marea Britanie.