La cei cinci ani deja împliniţi, proiectul întâlnirilor „SpectActor”, organizate de Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova, poate fi considerat o reuşită a artizanilor săi, Mircea Cornişteanu şi Nicolae Coande, managerul şi, respectiv, secretarul literar al instituţiei de cultură menţionate. Personalităţi cu contur şi recunoaştere, din peisajul spiritual al ţării, au conferenţiat la Craiova, răspunzând apoi curiozităţilor celor prezenţi. Prin această gimnastică spirituală, Teatrul Naţional „Marin Sorescu” din Craiova se etalează o dată în plus ca un vector sănătos al culturii din Bănie, deloc convenţional, forţând aproape o fosforescenţă afectivă, dacă nu o iradiere benefică. Am mai lăudat întregul demers, care a dobândit nu doar perenitate, dar şi palmares. Cultura nu reprezintă o colecţie de cunoştinţe, de care facem paradă când vrem să epatăm, cu presupusa noastră superioritate intelectuală. Prin cultură ne formăm ca oameni întregi, devenim refractari la criza de răbdare, nu la criza de timp, cum se crede. Ceva în mecanismul delicat al sufletelor noastre s-a stricat. Invitarea jurnalistului Ion Cristoiu la întâlnirile „SpectActor” s-a dovedit realmente inspirată, din perspectiva faptului că acesta chiar are harul povestirii, pe lângă cel al scrisului, ştie carte, ştie unde este Biblioteca Academiei, zăbovind zilnic ore întregi acolo, şi despre presa post-decembristă este avizat să vorbească, după ce a înfiinţat şi a condus publicaţii cu tiraje neverosimile. Multora nu le place ziaristul Ion Cristoiu, devenit micul nostru profet cotidian, un fel de „Brucan du pauvre”, un fel de „fast-food” al gândirii politice jurnaliere. Altora poate le place viclenia candidă, perspicacitatea molipsită de la ziariştii interbelici – nu doar Pamfil Şeicaru („Curentul”) sau Stelian Popescu („Univers”) –, de la care a învăţat să decortifice adevărul, într-un mod inedit. Andrei Pleşu, de pildă, considerat un elitist, niciodată simpatizant al lui Ion Cristoiu, judecându-l maliţios, l-a considerat „un amestec de Cocoşilă şi Dumitru al lu’ Nae, reveniţi în Poiana lui Iocan după câţiva ani de învăţătură la seral”. Nu am găsit o replică a lui Ion Cristoiu la această descriere. Un ziarist îndrăgit în România este greu de identificat, aceasta neînsemnând că Ion Cristoiu nu rămâne chiar unul „de referinţă”. Demersul său asupra caragialescului mass-media post-comuniste l-am regăsit, în bună parte, în cartea lui Constantin Iftime „Cu Ion Cristoiu prin infernul contemporan” (Ed. Contraria, 1993), ceea ce atestă totuşi o consecvenţă de care alţii se îndoiesc. Personaj viu, cu nerv, locvace, capabil de judecăţi inteligente, Ion Cristoiu a plăcut la Craiova. Nu s-a vorbit despre cărţile sale, unele dintre ele savuroase la lectură. O singură recomandare pentru amfitrionii întâlnirilor „SpectActor”. Există doi-trei gurişti nelipsiţi, în rândurile invitaţilor, care nu se înţeleg pe sine când vorbesc, ca să nu mai comentăm ceea ce îndrugă. Dacă ar putea fi convinşi să tacă, ar fi un câştig pentru ţinuta elevată a spectacolului. Oricum nu reprezintă Craiova lui Marin Sorescu şi par chinuiţi în ambianţa creată, neavând treabă cu ceea ce se discută. Este o părere.
