Orban: Sărbătoarea Unirii Principatelor este un bun prilej de reflecţie pentru ceea ce ne dorim ca popor

0
500

Premierul Ludovic Orban afirmă, în mesajul transmis cu ocazia zilei de 24 Ianuarie, că ”sărbătoarea Unirii Principatelor Române este un bun prilej de reflecţie pentru ceea ce ne dorim ca popor pentru viitor, lăsând deoparte diferenţele de opinie sau rivalităţile politice”.

“Cu 161 de ani în urmă, românii de pe cele două maluri ale Milcovului sărbătoreau împreună îndeplinirea unui ideal drag al generaţiei paşoptiste, unirea Moldovei cu Ţara Românească. Mica Unire, cum este numit momentul istoric de la 24 ianuarie 1859, a reprezentat prima etapă în crearea statului unitar român, desăvârşită la 1 decembrie 1918, când a avut loc şi unirea cu Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureş. Ce poate fi mai frumos pentru o naţiune decât consensul în jurul unui obiectiv vizionar a cărui împlinire avea să deschidă calea către un stat modern, suveran şi independent? Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza în acelaşi timp ca domnitor al Ţării Româneşti şi al Moldovei a însemnat, cum el însuşi spunea, conform relatărilor vremii, nu doar venirea la putere a unui om, ci a unui popor. Avem multe de învăţat din exemplul artizanilor Unirii Principatelor Române”, spune şeful Guvernului, în mesajul său.