Secu ( Comănicea) : Restricţii ridicate la creşterea porcilor

0
393

Cum probele ridicate de medicii veterinari ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Dolj, de la „porcii sentinelă” s-au dovedit negative, restricţiile de orice natură, în comuna Secu, şi în principal satul Comănicea, au fost ridicate, ne-a confirmat astăzi, dr. Andrei Butaru. „Suntem într-o perioadă de linişte epidemiologică. Nu s-a semnalat nimic deosebit.”. La rândul său, primarul comunei Secu, Dan Victor ne-a declarat că oamenii pot să crească din nou, în gospodăriile proprii porci fără nicio restricţie. Despăgubirile pentru gospodăriile, din care au fost sacrificate animalele, pe motivul pestei porcine africane s-au cifrat la peste 700 milioane lei vechi, dar au fost făcute în mai puţin de 30 de zile.