Creşte bilanţul negru al tragediei de săptămâna trecută din Italia, unde o avalanşă a îngropat un hotel din Pescara. 12 oameni au murit şi în continuare nu se ştie nimic despre alţi 17. Operaţiuniile de salvare se desfăşoară contracronometru. Se caută încă supravieţuitori, deşi sunt şanse minime ca cineva să mai fie în viaţă sub zăpadă. Autorităţile italiene au deschis şi o anchetă pentru a afla cine se face vinovat de moartea atâtor oameni.
Procurorii italieni au demarat o anchetă pentru neglijenţă criminală după ce în presă au apărut informaţii că administratorul hotelului a vrut să evacueze turiştii şi personalul, dar n-a primit niciun ajutor. El ar fi trimis un e-mail către autorităţile locale cu 10 ore înainte de producerea avalanşei, în care povestea că toate drumurile de acces sunt blocate din cauza ninsorilor şi liniile telefonice nu funcţionează.
“Clienţii sunt terorizaţi de seria de cutremure şi sunt hotărâţi să stea afară, să petreacă noaptea în maşini. Am făcut totul să-i calmăm. Ei nu pot pleca din zonă, pentru că drumul este blocat. (…) Vă rugăm să dispuneţi o intervenţie de urgenţă.” sursa: corriere.it, e-mail Bruno Di Tommaso, administratorul hotelului Rigopiano