Lia Olguţa Vasilescu a ajuns la un acord, aseară, cu Adrian Mititelu / „Universitatea Craiova va reveni în fotbal anul acesta”

0
433

Primăria va demara construirea unei noi arene, iar Mititelu a promis că va ceda majoritatea acţiunilor clubului

Patronul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a participat, aseară, la Primăria Craiova la o discuţie cu primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, cei doi căzând de acord ca Universitatea Craiova să revină în fotbalul românesc începând din vara aceasta. La discuţie au participat şi câţiva suporteri, dar şi fostul preşedinte al clubului, Marcel Popescu. Nu s-a precizat nimic în privinţa bugetului clubului sau a banilor necesari pentru formarea unei echipe, o discuţie în acest sens urmând a avea loc la începutul lunii aprilie. Primarul Lia Olguţa Vasilescu s-a angajat să demareze construcţia unui stadion începând de anul acesta, dar şi să angajeze municipalitatea ca parte în procesul Universităţii cu FRF. „Sunt mulţumită că vom avea din nou parte de Universitatea Craiova  începând din vara aceasta. Este foame de sport la Craiova, Sala Polivalentă e plină în fiecare săptămână şi aşa va fi şi stadionul, care va avea peste 30.000 de locuri. Oamenii nu mai au răbdare, peste tot în România sunt întrebată ce facem cu echipa de fotbal. Pe 6-7 aprilie ne vom întâlni din nou şi vom stabili dacă Adrian Mititelu va conduce clubul sau acesta se va împărţi, oricum, mingea este în terenul său. Ne vom constitui şi noi în parte în procesul cu FRF, voi cere mandatul consilierilor pentru acest lucru. Mi-a plăcut atitudinea lui Adrian Mititelu, care este mai maleabil decât acum un an. Echipa va juca pe alt stadion, pe „Extensiv” sau la Severin, timp de 3 ani până când va fi gata noua arenă. Anul acesta va începe demolarea stadionului, iar pe cel nou îl vom face pe fonduri europene”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.

Mititelu: „Cedez majoritatea acţiunilor şi continuu separat procesele cu FRF”

Adrian Mititelu a spus că îşi va continua separat procesele cu conducerea FRF şi a consimţit ca Universitatea Craiova să revină în competiţii de anul acesta. Mititelu a propus să cedeze majoritatea acţiunilor către municipalitate, către conducerea judeţului, dar şi unei asociaţii a suporterilor şi a fostelor glorii, iar deciziile să fie luate de un consiliu de administraţie în care fiecare parte va avea reprezentanţi. „Sută la sută vom avea fotbal la Craiova. Suporterii şi doamna primar doresc să avem fotbal din vara aceasta şi le împărtăşesc dorinţa. Nu vreau să fiu asemuit cu omul care se opune revenirii clubului în competiţii, sunt conştient că va dura procesul cu FRF şi banii se vor recupera foarte târziu. Mi-am dat seama că interesul clubului este să revină de anul acesta, indiferent ce se întâmplă la Parchet. Nu ştiu în ce eşalon vom juca, pentru că eu nu ştiu dacă mai pot fi într-un fotbal condus de Dragomir şi de Sandu. Mă voi retrage din fruntea clubului şi îl voi deschide către cei care sunt legaţi de el, cedez majoritatea acţiunilor către municipiu, judeţ, o asociaţie a suporterilor şi una a fostelor glorii, chiar dacă am avut conflicte cu unii dintre foştii jucători. Cedez această parte din club fără  datorii către stat şi fără pretenţii materiale. Va fi un consiliu de administraţie ultrademocrat şi transparent, să nu se mai considere că echipa este a familiei mele, aşa cum nefericit m-am exprimat eu la un moment dat. O altă parte din club se va separa şi va purta în continuare procesele cu FRF. Singura condiţie pe care o pun este ca controlul clubului să nu aparţină nici unei persoane. Municipiul, judeţul, suporterii să participe cu câte doi membri, iar eu o să fiu un membru, poate astfel se vor termina mâncătoriile din Craiova. Nu este nici o manevră de-a mea, trebuie să redăm clubul celor care îl iubesc şi din punct de vedere structural. Primarul a promis că va construi un stadion de cinci stele, iar eu nu pot să-l dezamăgesc, trebuie să am şi eu o deschidere, ca echipa să reintre în competiţie fără război, fără scandal, iar eu îmi voi purta în continuare lupta separat. Boavista Porto a câştigat 140 de milioane de euro pentru că a fost retrogradată, noi am fost excluşi, devalizaţi”, a spus Mititelu. Prezent la discuţii, Gabi Blondu a spus: „Universitatea Craiova este una singură şi va rămâne una singură, nu este loc de altă echipă la Craiova. Obligatoriu va exista din nou Universitatea din această vară, dar acest lucru depinde de autorităţi şi de Adrian Mititelu. Clubul este la Adrian Mititelu, el are actele care atestă continuitatea”. Fostul preşedinte al clubului, Marcel Popescu, a declarat că este posibilă chiar înscrierea echipei în Liga I. „Universitatea este reprimită în competiţii în acest moment în Liga a II-a, dar este posibil să fie înscrisă chiar în Liga I”.