Cupa Africii – Drogba, decisiv pentru Coasta de Fildeş

0
358

În cea de-a doua zi a Cupei Africii, naţionala Coastei de Fildeş a învins cu 1-0 reprezentativa Sudanului într-un joc din cadrul grupei B. Unicul gol a fost marcat de căpitanul ivorienilor, Didier Drogba, în minutul 39, reluând cu capul din 6 metri centrarea coechipierului său de la Cheslea, Salomon Kalou. În celălalt joc din grupa B, Angola a câştigat cu 2-1 meciul contra Burkinei Faso. Mateus a deschis scorul pentru „antilope” în minutul 48, iar Alan Traore a egalat în minutul 57 după ce l-a învins pe fostul portar al Stelei, Carlos, dintr-o lovitură liberă de la 25 de metri. Deşi „armăsarii” aui forţat victoria pe final, aceasta a fost adusă angolezilor de fostul atacant al lui Man United, Manucho, cu un şut violent pe colţul scurt de la 20 de metri, după o greşeală a mijlocaşului de la Dinamo, Djakaridja Kone. Aseară au avut partidele din grupa C, Gabon – Niger şi Maroc – Tunisia. Astăzi se vor încheia partidele din prima rundă a fazei grupelor, cu jocurile grupei D. Astfel, de la ora 18, una dintre favoritele turneului, Ghana, întâlneşte naţionala Botswanei, iar de la ora 21 se dispută Mali – Guineea.