Croaţii au votat, duminică, pentru aderarea ţării lor la UE, deşi prezenţa la referendum a fost scăzută, în pofida mobilizării autorităţilor de la Zagreb, care au considerat momentul drept „crucial”. La 20 de ani de la desprinderea din fosta Iugoslavie, Croaţia devine, după Slovenia, a doua ţară din cele şase foste republici care aderă la UE, o perspectivă oferită ţărilor din Balcanii Occidentali. Participarea la vot a fost de 43,58%, mult inferioară celei înregistrată la alegerile legislative din decembrie anul trecut, potrivit Comisiei electorale. „Da”-ul s-a impus cu 66%, după numărarea buletinelor de vot din 99% din cele 6.750 secţii de votare. Satisfăcut de rezultatul scrutinului, premierul social-democrat Zoran Milanovici a deplâns participarea scăzută, opinând că este şi un mesaj pentru guvernul său, instalat în urmă cu o lună, din partea populaţiei, care suferă în continuare din cauza dificilei situaţii economice a ţării. Înaintea scrutinului, liderii politici croaţi au declarat că votul în favoarea integrării în UE constituie cea mai importantă decizie de la obţinerea independenţei, în urma unui război sângeros (1991-1995) cu rebelii sârbi, susţinuţi de Belgrad, care a făcut 20.000 de morţi. Duminică, cel mai important cotidian, „Vecernji List”, titra: „Ziua marii decizii: Europa sau Balcanii”, aluzie la fragila stabilitate din regiune, marcată de conflictele din anii ’90, care au urmat destrămării fostei Iugoslavii. La Bruxelles, preşedinţii UE şi CE, Herman Von Rompuy şi Jose Manuel Barroso, au salutat rezultatul alegerilor, afirmând, într-un comunicat comun, că decizia croaţilor aduce „noi oportunităţi, consolidând stabilitatea şi prosperitatea naţiunii lor”. De reţinut este şi următorul aspect: entuziasmul pro-european, de 80% în 2003, a dispărut treptat, la capătul negocierilor (2005-2011), din cauza criteriilor dure stabilite de Bruxelles, intransigenţă percepută drept şantaj, ca urmare a crizei economice din UE. Euroscepticii croaţi condamnă „pierderea suveranităţii” acestei mici ţări, de numai 4,2 milioane locuitori, şi, imediat după anunţarea rezultatelor, Zeliko Sacici, liderul unui mic partid ultranaţionalist, a calificat rezultatul referendumului drept „o înfrângere pentru libertatea şi independenţa Croaţiei”. De la Belgrad, graţie ameliorării graduale a relaţiilor bilaterale, preşedintele sârb Boris Tadici a dorit să fie printre primii care felicită Zagrebul, reiterând, astfel, şi dorinţa pro-europeană a ţării sale, care aşteaptă un răspuns la cererea de dobândire a statutului de candidat la aderare. Referendumul a costat 600.000 de euro, dar a fost „o chestiune de viaţă şi de moarte”, cum s-a exprimat ministrul de Externe, Vesna Pusic. Inclusiv biserica catolică a făcut demersuri în favoarea lui „da”. Cu toate acestea, Croaţia mai are de soluţionat un contencios teritorial cu Slovenia, care a aderat în 2004. Cele două naţiuni vecine îşi dispută „o limbă” de 13 km pătraţi, nelocuită, din 1991, şi o mică parte a golfului Piran, la Marea Adriatică, afectând accesul la mare al Sloveniei. Pentru a surmonta veto-ul sloven, UE a propus un tribunal de arbitraj, menit să soluţioneze diferendul. Cele două ţări au acceptat iniţial această soluţie, din 2009, şi marţea trecută s-a convenit asupra preşedintelui, judecătorul francez Gilbert Guillaume, şi a altor doi membri, un german şi un englez, care, împreună cu câte un judecător croat, respectiv sloven, vor tranşa lucrurile. Slovenia aşteaptă un rezultat favorabil în acest dosar, înainte de a accepta aproapele său în clubul european. Membru în NATO din aprilie 2009, Croaţia ar deveni al 28-lea membru al UE, în iulie 2013.
