Laboratoarele de genetică şi anatomie patologică din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) din Craiova au fost dotate cu aparatură performantă, care poate determina rapid și foarte precis diagnosticele oncologice. Unitatea medicală le-a achiziționat cu bani europeni, printr-un proiect de circa două milioane de euro, bani proveniți din Fondul European de Dezvoltare Regională.
Astfel, pacienții au acum acces la servicii moderne de diagnostic oncologic, bazate pe analize anatomopatologice si genetice avansate, esențiale pentru diagnosticul precoce si tratament personalizat. De altfel, diagnosticul de precizie reprezintă o etapă critică în managementul cancerului, iar modernizarea infrastructurii de laborator înseamnă creșterea calității actului medical și a șanselor terapeutice.
„Aceste laboratoare sunt esenţiale, nu doar simple achiziţii. Reprezintă paşi mari spre un tratament foarte modern, în care decizia terapeutică este fundamentată pe informaţii precise şi foarte rapide. Suntem încrezători că aceste rezultate vor avea un impact asupra calităţii actului medical , asupra capacităţii de diagnostic şi, în final, asupra calităţii vieţii pacienţilor noştri”, spune dr. Eugen Georgescu, managerul SCJU Craiova.
Este primul proiect dedicat special unor astfel de dotări destinate laboratoarelor, până acum „ocolite” de banii europeni. Poate tocmai de aceea șeful laboratorului de anatomie patologică, prof. univ. Alex Stepan, apreciază că proiectul obținut de spital este „o gură de oxigen”:
„Acest proiect este unul dintre puținele din ultimii 25 de ani destinat dotării laboratorului şi este o gură de oxigen. Credem că are un impact deosebit asupra pacienţilor, întrucât a fost gândit să fie implementat și să se dezvolte pe mai multe direcţii.
Una dintre ele este că acum încheiem anul cu o dublare a fluxului de laborator. Dacă în anii 2000 aveam un număr relativ scăzut de piese complexe, care necesitau un flux de lucru îndelungat şi complicat. Din 2015, acest număr a crescut foarte mult şi avem acum peste 75.000 de fragmente fisurale examinate. Oamenii au încredere, accesează serviciile, dar acest flux trebuie dus la bun sfârşit. Şi tocmai asta reuşeşte să facă acest proiect – îmbunătăţeşte fluxul, timpul de lucru scade, iar rezultatele se dau mai rapid.
O a doua direcţie este legată de pacienţii oncologici. Noi ne ocupăm cu stabilirea unor diagnostice de certitudine pe toate ţesuturile şi lichidele extrase din corpul uman. Pe lângă diagnosticul clasic, în serviciul nostru se fac şi teste moleculare, care sunt foarte importante pentru că asigură o terapie specifică unei varietăţi de boli, inclusiv celor oncologice. Pentru ele numărul de teste moleculare va creşte. Ţinta este de participare la Programul naţional de testare oncologică, prin care se asigură pachete de testări gratuite pentru pacienţi”.
Avantajul tehnologiei
La rândul său, șeful laboratorului de genetică, medicul prof. univ. dr. Florin Burada, declară că oncologia şi genetica sunt „în fruntea specialităţilor în care avantajul tehnolgic a fost remarcabil”, iar dotarea cu aparatură de ultimă generație înseamnă performanță medicală pentru SCJU:
„Nu este de ajuns ca doar din surse locale să se realizeze aceste investiţii, ci este nevoie să accesăm proiecte care pot duce la crearea unor noi laboratoare şi la programe de formare profesională. La Craiova, ne bucurăm de sprijinul conducerii, care a înţeles importanţa geneticii medicale şi a testărilor genetice şi avem un laborator performant.
Testările genetice, somatice, evalurea riscului nu mai trebuie să fie doar opţiuni, ci necesităţi. Este un beneficiu triplu: pentru pacient – pentru că o detecţie precoce înseamnă mai multe şanse şi o calitate mai bună a vieţii, pentru membrii familiei – fiindcă putem să evaluăm riscul și pot fi introduşi în programe și pentru sistemul de sănătate – pentru că un diagnostic precoce înseamnă costuri reduse şi o povară socio-economică redusă”.
Echipamente performante
Mihaela Bărbulescu, coordonatoarea proiectului, a declarat că prin proiect au fost achiziţionate mai multe echipamente şi servicii de validare externă calitativă, rezultatul direct al implementării lui fiind existenţa unui laborator de genetică şi a unui laborator de anatomie patologică modernizate, capabile să asigure un diagnostic corect şi stabilirea unor tratamente personalizate în funcţie de profilul tumoral al fiecărui pacient. De altfel, eforturile Mihaelei Bărbulescu pentru atragerea fondurilor europene sunt recunoscute și apreciate de SCJU Craiova, care i-a acordat recent un premiu de excelență. Peste 25 de milioane de euro au fost obținute pentru dotarea și modernizarea spitalului , investiții care se regăsesc direct în condiții mai bune pentru pacienți și personalul medical.
Performanță rar întâlnită
Conform precizărilor conducerii ADR Sud-Vest Oltenia, Spitalul a reușit o performanță foarte rar întâlnită între beneficiarii fondurilor europene: proiectul nu a avut nicio cerere de prelungire pentru implementare și nicio întârziere. Implementarea proiectului „Dotarea laboratoarelor de genetică și de anatomie patologică ale SCJU Craiova” – Cod SMIS: 323531, a început pe 20 decembrie 2024 și are termen de finalizare luna martie a anului viitor. Valoarea totală a proiectului este de 9.861.489,35 lei, din care 9.664.259,57 lei este finanțare nerambursabilă. Cofinanțarea provine de la bugetul de stat și contribuția proprie a SCJU Craiova.

















