Această pildă mi-a fost spusă cu mulți ani în urmă de un bătrân croitor ( Nea Costică), nostalgicși foarte credincios, care își făcuse un mod de-a fi în această lume, prea grăbită să asculte o pildă care poate să-i dea un sens. Probabil că ați mai auzit-o sau poate că nu…, dar merită să o redescoperim astăzi mai mult ca oricând, mai ales acum în preajma unui Crăciun învăluit de pandemie, când suntem izolați de semenii noștri și vorbim mai mult cu noi înșine.
„Crăciunul este asemenea unui copil, care se află în casa sa alături de părinții și frații săi mai mari. Mama pregătește cozonacii, tata sparge lemne pentru cuptor, iar frații săi își fac de lucru fiecare în felul său. Copilul este curios și în aceste momente de răgaz deschide ușa casei și pleacă…Aleargă peste câmpii, văi, dealuri și munți, apoi aude niște sunete ciudate de împușcături și obuze, apoi strigăte disperate de ajutor a unor oameni răniți. Curiozitatea îl face se apropie din ce în ce mai mult și intră în mijlocul acelor oameni care se află într-un război dezlănțuit. Când aceștia observă frumusețea și puritatea acestui copil, deodată sunt cuprinși de o contemplație caldă și minunată, care le cuprinde sufletele.Cu toții își lasă armele la pământ, apoi zâmbesc și se îmbrățișează, iar în mijlocul lor se află doar copilul ce radiază și-i încântă. Au trecut ore bune, care apoi s-au transformat în zile, iar părinții copilului îl caută si-l cheamă către casă strigând peste munți și văi. Copilul nu mai poate sta mult,își ia rămas bun și pleacă degrabă către casa sa. Apoi, oamenii se trezesc din nostalgia frumosului și cred că au fost cuprinși doar de un vis, nu-și mai zâmbesc, nu se mai îmbrățișează apoi își reiau vechiul război cu aceiași înverșunare. Au uitat că doar cu ceva timp mai înainte s-au bucurat de frumusețea, bunătatea și puritatea unui „Prunc” minunat trimis să ne salveze din propriul nostru egoism și ignoranța ce ne înconjoară.”
Acest lucru se întâmplă mai tot timpul cu noi, devenim cu adevărat oameni de Crăciun, iar după aceea ne reluăm cu aceeași obsesie absurdul și nemilosul război. Să nu uităm momentul emoționant care a avut loc pe frontul de Vest în 25 decembrie 1914, cu 106 ani în urmă, când trupele armatei britanicedinprima linie a frontului, ce se aflau față în față cu cele germane, au fraternizat, bucurându-se de frumusețea Crăciunului, cântând colinde împreună, îmbrățișând-se și jucând fotbal cu o minge improvizată din mănuși și căciuli, anticipând de fapt bucuria unică a Crăciunului. Am spus această pildă la câteva mii de copii pe parcursul a douăzeci de ani și vă mărturisesc că nu am găsit pe niciunul dintre aceștia care să nu fie emoționat de puritatea “Pruncului Sfânt”. Acum, este momentul ca noi să fim cu adevărat Crăciunul iar inima și sufletul nostru să devină peștera nașterii lui Mesia, Mântuitorului acestei lumi, care ne aduce lumina sfântă din Bethleem și iubirea lui Dumnezeu.
Crăciun binecuvântat celor ce așteaptă lumina sau sunt încă pe front!
Arhid. Ionuț-Adrian Pătularu
Director al Seminarului Teologic Ortodox „Sfântul Grigorie Teologul” Craiova.
