O întârziere care complică cazul Michel Platini

0
370

FIFA refuză ca Michel Platini – suspendat 8 ani din toate activităţile legate de fotbal – să sesizeze direct TAS. El trebuie să treacă mai întâi pe la Comisia de Recurs a instanţei internaţionale pentru contestarea suspendării pe 8 ani dictată de Comisia de Etică. Posibilitatea depunerii candidaturii la preşedinţia FIFA se îndepărtează în felul acesta pentru Michel Platini, care denunţă împreună cu consilierii săi un sabotaj procedural vizând confiscarea alegerilor la preşedinţia FIFA programate pentru luna februarie a anului viitor. Candidatura ar trebui înregistrată cel mai târziu cu o lună înainte, adică la 26 ianuarie 2016. Or, în absenţa motivării deciziei suspendării, dictate de Comisia de Etică – prevăzută pentru prima jumătate a lunii ianuarie 2016, reţinute fiind abuzul de poziţie, conflictul de interese şi gestiunea neloaială, dar nu şi fapte de corupţie care i-ar fi atras radierea pe viaţă din fotbal, sugerează deja „jocul” de interese care se duce momentan. Matthieu Reeb, secretar general al TAS, a asigurat la 11 decembrie că justiţia supremă a sportului veghează la examinarea în urgenţă a oricărui recurs încât alegerile să se poată derula, în condiţii optime. Altfel spus, cursa pentru Michel Platini se anunţă extrem de dificilă.