La Memorialul „Tiberiu Rusu”, de la Cluj / Victorie, eşec şi remiză pentru SCM Craiova

0
377

SCM Craiova a debutat cu o victorie la ediţia a opta a memorialului „Tiberiu Rusu”, disputat week-end-ul trecut în Sala „Horia Demian” din Cluj Napoca. Echipa antrenată de Carmen Amariei a învins cu 32-31 naţionala under 20 a României. Selecţionata pregătită de Popa Seviştean a condus în permanenţă, dar SCM a revenit pe final, iar golul victoriei a fost marcat în ultima secundă de Alexandra Gogoriţă, cu o aruncare de la 9 metri, care a spart blocajul tinerelor tricolore. „Sunt destul de mulţumită, dar mai avem mult de lucru la multe capitole, în special la greşelile individuale” a spus după meci Carmen Amariei. În al doilea joc disputat sâmbătă, Carmen Amariei, Anca Amariei, Nicoleta Dincă, Roxana Joldeş şi Ionica Munteanu şi-au întâlnit fosta echipă, Jolidon Cluj, care s-a impus cu 28-23. Ieri dimineaţă, fetele noastre au revenit pe parchet şi au remizat în partida cu HC Zalău, unul în care Gheorghe Tadici a făcut spectacol pe margine, fiind eliminat în prima repriză pentru proteste. Selecţionerul s-a „răzbunat” şi în partea secundă a folosit doar 7 jucătoare, pe celelalte trimiţându-le în tribune.  Deşi aveau conduceau cu 5 goluri cu cinci minute înainte de final, craiovencele nu au gestionat avantajul şi au fost egalate când mai era un minut de joc, meciul încheindu-se 28-28. SCM va disputa primul meci oficial din 2014 pe 5 ianuarie, în deplasare, cu HC Baia Mare.