Asociaţia Studenţilor Timoceni din Centrul Universitar Craiova – singura de acest fel din România – vă invită astăzi, începând cu ora 13.00, la întâlnirea cu două dintre personalităţile marcante ale românilor din sudul Dunării: părintele Bojan Alexandrovici, protopop la Protopopiatului Daciei Ripensis al Bisericii Ortodoxe Române, preot paroh la Malainiţa, şi Duşan Prvulovici, reprezentant al Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului în Serbia, lider al comunităţii românilor din zona Negotinului.
Manifestarea se desfăşoară în Sala de Videoconferinţe a Prefecturii Dolj şi este organizată în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Dolj, revista europeană de cultură şi educaţie „Lamura”, editată la Craiova, Fundaţia Culturală „Scrisul Românesc” şi Asociaţia Culturală ProEuropa LAMURA din Bănie.
«Colocviul este menit să evidenţieze modul în care cei 110 studenţi timoceni care studiază la Craiova s-au integrat în viaţa universitară de aici, cu ce probleme se confruntă şi cum ar putea fi soluţionate acestea, dar şi să întărească colaborarea dintre organizaţiile non-guvernamentale ale românilor din Timocul sârbesc şi tinerii de la sud de Dunăre care studiază în tradiţionala capitală istorică şi culturală a Olteniei», precizează organizatorii.
Reprezentanţii Direcţiei pentru Cultură Dolj, ai Fundaţiei „Scrisul Românesc” şi ai Asociaţiei Culturale ProEuropa LAMURA trec în revistă, cu acest prilej, manifestările şi evenimentele culturale organizate împreună în ultimul deceniu, la Negotin, Cladova, Malainiţa, Sârmanovăţ, Craiova, reflectate în paginile revistei „Lamura”, în cele patru ediţii de până acum ale simpozionului internaţional „Românitate şi latinitate în Uniunea Europeană”, în suita de cărţi şi manuale publicate la Craiova şi Dr. Tr. Severin.