De ce este atât de sigur Klaus Iohannis de un al doilea mandat?

Nici una din campaniile electorale precedente, pentru alegerile prezidenţiale, în ultimele decenii, n-a fost atât de ternă, lipsită de orice efervescenţă, confruntări directe între contra-candidaţi pe posturile de televiziune şi chiar… fără sondaje de opinie. Mai mult, „calul de bătaie” al comentariilor politice îl constituie, în această perioadă, şansele ca guvernul lui Ludovic Orban să coaguleze o majoritate parlamentară menită a-i permite investirea. Or, alegerile prezidenţiale –cu miza lor ridicată- n-au nimic de a face cu investirea sau neinvestirea cât mai rapidă a unui nou guvern, pentru evadarea dintr-o criză politică îndelung orchestrată. Fiindcă nu s-a ajuns la bascularea guvernului Viorica Dăncilă, pe fondul unor proteste sociale, în stradă, greu de calmat, ci doar din dorinţa acerbă a preşedintelui Klaus Iohannis de a avea „guvernul său”. De altfel, repertoriul său de campanie electorală, centrat pe sloganul „România normală” nu inserează altceva decât atacuri în cascadă la adresa PSD, care numai de faptul că a adus seceta prelungită n-a fost învinuit. Paradoxal, cu toate erorile comise, PSD-ul chiar a făcut ceva concret pentru români. Nu ştim şi nici nu aflăm ce a făcut preşedintele Klaus Ionahhis în cei 5 ani de mandat, care să-l abiliteze moralmente la un al doilea mandat consecutiv. Dar, după ce românii l-au votat pe Traian Băsescu şi a doua oară, pentru a recunoaşte, la capătul unui deceniu rău, că s-a greşit, de ce nu s-ar repeta scenariul. Să creditezi, fără rezerve un preşedinte care desconsideră sistematic şi premeditat decizii ale Curţii Constituţionale, care proferează minciuni sfruntate şi ştiri false, alarmiste, inducând o stare de nelinişte cum că nu sunt bani de salarii şi pensii, care vrea să scoată de pe scena politică un partid  -„răul absolut”-, implicându-se direct în căderea guvernului, aşa ceva n-are asemănare în spaţiul Uniuni Europene. Atmosfera în genere neliniştitoare şi apăsătoare nu anunţă nimic bun. Care sunt bilele albe în politica externă ale preşedintelui Klaus Iohannis, atât de apropiat de cancelarul Angela Merkel şi Emmanuel Macron, cum lasă impresia? Vreun demers în privinţa ridicării MCV, nici vorbă. Despre Schengen… De ce în nici o împrejurare nu a avut reproşuri fireşti de preşedinte al ţării la adresa cohortei de eurodeputaţi români care îşi denigrau ţara pe la Bruxelles proferând cele mai abjecte insulte? Chiar suntem cuprinşi cu toţii de amnezie, lipsiţi de orice corectă judecată, incapabili să realizăm că de fapt miza demersurilor actualului preşedinte vizează distrugerea „stângii naţionaliste” spre satisfacţia popularilor europeni, încât preşedintele PPE, Manfred Weber îşi exprima, prin mesaje, satisfacţia la cele întâmplate la Bucureşti? Klaus Iohannis este sigur de un al doilea mandat, aşa cum era Victor Ponta acum cinci ani, după primul tur al alegerilor prezidenţiale. Şi totuşi o îndoială stăruie: Klaus Iohannis este creditat cu 40% din sufragii în sondajele de opinie. Un asemenea procent de credibilitate nu au în ţările lor nici Angela Merkel şi nici Emmanuel Macron, cu toată autoritatea lor în ţările respective şi la nivelul Uniunii Europene. Fără a fi obosit de certitudinile sale, de principiile inflexibile, întruchipând neîncetat personajul judecătorului, nu mediatorului, Klaus Iohanis vrea un guvern al său, un parlament al său şi… românii săi. Ocultând că înainte de toate, şi n-ar trebui să uite, ţara asta a noastră vrea un preşedinte al ei, care înainte de a fi european, progresist, să fie român, conştiinţa cea mai bună a ţării. O Românie normală presupune şi un alt tip de preşedinte, dincolo de schematisme, idiosincrazii şi convingeri inerţiale. Un preşedinte care să fie emblema a ceea ce e mai bun în conştiinţa românească.