Săptămână europeană la Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi”

0
473

Programul Erasmus+ atrage în fiecare an interesul unităţilor şcolare din Dolj, care sunt din ce în ce mai implicate în implementarea proiectelor de cooperare europeană, ceea ce denotă un interes crescut pentru îmbunătăţirea calităţii actului educaţional . Săptămâna aceasta, Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii (CTAM) „Constantin Brâncuşi” din Craiova va fi gazda unui proiect – „My Micro-region in Macro-Europe. A Young European in Restructuread Space” – din programul amintit.

Programul Erasmus+ 2014 – 2020 a adus deja multiple beneficii cadrelor didactice, elevilor şi tinerilor în general, prin oferirea oportunităţilor de formare şi cooperare în cadrul unor instituţii europene. „Comisia Europeană finanţează, prin acest program, activităţi ce duc la creşterea calităţii în educaţie şi la dobândirea de competenţe, deprinderi şi aptitudini menite să stimuleze implicarea activă a tinerilor în viaţa socială şi să faciliteze inserţia pe piaţa muncii”, a precizat prof.  Ani Drăghici, inspector pentru Proiecte Educaţionale în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj. CTAM „Constantin Brâncuşi” este parte în acest program, cu un proiect care se derulează în perioada 01.09.2016 – 31.08.2019, împreună cu şcoli din Polonia, Italia, Letonia şi Spania.

Acţiunea îşi propune să conştientizeze elevii din grupul – ţintă asupra mediului economic din regiunea în care trăiesc  şi asupra schimbărilor intervenite în ultima perioadă semnificativă de timp, prin studierea şi compararea situaţiilor din cele cinci ţări participante. Principalele obiectve ale proiectului sunt: realizarea de filme documentare despre ţara de origine; întocmirea de hărţi digitale cu evoluţia demografică, a pieţei muncii şi a situaţiei economice; formarea unor competenţe cerute de angajatori (management personal, comunicare şi motivare, negociere, spirit de echipă simultan cu dezvoltarea competenţelor antreprenoriale); etc. Prima reuniene internaţională a avut loc în primăvara acestui an, la Riga, în Letonia, de la „Constantin Brâncuşi” participând trei eleve de clasa a X-a (Roxana Bîrnoiu, Ioana Deaconu şi Claudia Statie), care au spus că „experienţa nu poate fi povestită, ci trăită”, însoţite de prof. Alexandra Marcu şi Cristina Manea.  După cum au menţionat cadrele didactice, elevele craiovene au prezentat un film despre evoluţia Craiovei şi a zonei în ultimii 75 de ani şi au participat la ateliere de lucru. După primăvara plină de succese, de astăzi, la „Brâncuşi” începe o săptămână de toamnă care promite să fie la fel de prolifică. La Criova vor veni tineri şi profesori din ţările partenere, într-un schimb de experienţă similar cu cel de la Riga, proiectul fiind realizat cu sprijinul financiar al Comisiei Europene.