Preşedintele PMP, Elena Udrea, şi-a depus, ieri, la BEC, candidatura la alegerile prezidenţiale, arătând că a strâns peste 400.000 de semnături şi că pentru ea au semnat inclusiv preşedintele Traian Băsescu şi fostul premier Emil Boc. „Am pe lista de susţinători pe preşedintele României, Traian Băsescu, şi cred că toate proiectele începute de preşedinte în ultimii 10 ani, toată lupta dusă de Traian Băsescu pentru a învinge un sistem, un sistem ocrotit de Ion Iliescu, un sistem care l-a învins pe Constantinescu, dar un sistem care a fost învins de Traian Băsescu, toată această luptă pentru statul de drept începută de Traian Băsescu trebuie continuată şi mă angajez să duc mai departe această luptă. Am şi semnătura domnului Emil Boc, cu care am făcut echipă în ultimii ani atât la guvernare, cât şi o echipă politică”, a precizat Elena Udrea.
După lidera PMP, la BEC şi-a făcut apariţia preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, care a reuşit să strângă aproximativ 270.000 de semnături. Acesta a arătat că va candida independent, din cauza întârzierii înregistrării în instanţă a formaţiunii sale, Partidul Liberal Reformator (PLR), şi şi-a exprimat speranţa că va intra în turul doi al prezidenţialelor. Întrebat ce şanse crede că are în această cursă, Tăriceanu a declarat că sondajele îl arată favorit pentru turul întâi pe Victor Ponta şi consideră că liderul PSD este cel mai puternic contracandidat al său. Tribunalul Bucureşti a respins, ieri, solicitarea formulată de Partidul Naţional al Mediului, preluat de gruparea condusă de Călin Popescu Tăriceanu, pentru transformarea acestuia în Partidul Liberal Reformator prin modificarea Statutului, a denumirii şi a programului politic. Decizia nu este însă definitivă, putând fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti.
Şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, şi-a depus ieri candidatura la alegerile prezidenţiale, împreună cu aproape 270.000 de semnături. „Cuvântul-cheie în această campanie prezidenţială pentru mine va fi respectul. Vreau o Românie respectată, o Românie puternică, o ţară respectată în Uniunea Europeană şi în această regiune, iar eu cred că în acest moment avem toate pârghiile şi atuurile de a deveni un stat puternic în regiune”, a declarat Kelemen Hunor.
Preşedintele fondator al PP-DD, Dan Diaconescu, a trecut şi el pragul, tot ieri, Biroului Electoral Central (BEC). Acesta a declarat că a strâns un milion de semnături de susţinere.
Până ieri, şi-au mai depus candidaturile la preşedinţia României premierul Victor Ponta, din partea Alianţei PSD-UNPR-PC, Klaus Iohannis, din partea ACL (formată din PNL şi PDL) şi Monica Macovei, ca independentă.