Printr-un proiect de dezvoltare economică locală, World Vision încurajează practicarea apiculturii în judeţul Dolj. Programul „Apicultura şi dezvoltarea economică în mediul rural” urmăreşte stimularea fermierilor în a practica apicultura la un nivel eficient şi competitiv, astfel încât aceasta să devină o activitate economică profitabilă. Implicate sunt mai multe localităţi din Dolj, Iaşi, Vaslui şi Vâlcea, grupul-ţintă fiind alcătuit din 250 de persoane. În judeţul nostru au fost incluşi în program 47 de beneficiari din comunele Bucovăţ şi Vârvoru de Jos care au luat parte la activităţi din luna ianuarie a acestui an.
În perioada februarie-mai a.c., 200 de apicultori din toată ţara au participat la un program certificat de calificare profesională în apicultură. „Cursul a fost extrem de interesant. Practic apicultura cu mare plăcere de mic copil, dar cursul a venit cu informaţii noi de specialitate şi m-a ajutat, de asemenea, să îmi perfecţionez lucrurile deja ştiute. Iniţiativa World Vision a fost primită cu multă căldură şi reprezintă o şansă reală pentru cei pasionaţi de apicultură să realizeze ceva concret în acest domeniu”, a spus Nicolae Andrei, beneficiar al acestui proiect.
30 de doljeni, sprijiniţi să dezvolte o afacere
World Vision a sprijinit lansarea unei mici afaceri în domeniul apicol, pentru 30 de persoane, asigurând resursele necesare: cinci stupi, familii de albine, inventar apicol de bază sau centrifugă. De asemenea, organizaţia neguvernamentală a facilitat înfiinţarea a două asociaţii profesionale ale apicultorilor din comunele Bucovăţ, Vârvoru de Jos şi Argetoaia. În luna iunie a.c., liderii acestora au participat la un program intensiv de instruire în managementul şi marketingul exploataţiilor apicole, astfel încât să fie mai bine informaţi cu privire la oportunităţile apărute şi să poată oferi serviciile necesare membrilor asociaţiei.
Dezvoltarea capacităţii asociaţiilor apicole şi apicultorilor vor fi asigurate în continuare prin consultanţă pentru accesarea de fonduri europene, acordarea de finanţări nerambursabile pe baza unor planuri de investiţii viabile şi informarea continuă a apicultorilor prin organizarea de evenimente regionale şi publicarea unui ghid de bune practici.