Ce paradox: într-un an agricol, cu un regim de precipitaţii mult mai generos ca în anii din urmă, rezultatele de ansamblu nu sunt deloc tonice, pe măsura aşteptărilor, potenţate de starea de vegetaţie la un moment dat. Atât la grâu, şi după toate evaluările şi la floarea-soarelui, unde recoltatul pe cele 94.000 hectare este în plină desfăşurare, aşteptările s-au dovedit şi se dovedesc infirmate. Poate mai bine se va ieşi la cultura porumbului. Fenomenele meteo, perturbatorii, caracterizate prin furtuni neobişnuite, au făcut ravagii şi deja comisiile de inventariere a pagubelor, ne înştiinţează directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Dolj, Sorin Agapie, centralizează peste 3.000 hectare afectate. Fermierii se plâng însă de suprafeţe mult mai mari. Costurile de înfiinţare a culturilor au fost robuste, cu imputuri scumpe (îngrăşăminte, motorină, erbicide) şi lucrurile sunt complicate. Nu prea ne interesează, la nivelul discuţiilor cotidiene, ceea ce se întâmplă în economia agrară a Doljului, după cum nu ne interesează nici multe alte lucruri, cu direct impact asupra calităţii vieţii noastre. Oricum nu avem un generos an agricol. La toate acestea adăugându-se şi consecinţele derivate ale războiului din Ucraina şi judecând după anumite declaraţii, în spaţiul public, va trebui suportat în continuare „tranzitul” produselor agricole ucrainiene, care concurează, fără a fi obţinute după standardele UE, cu respectarea strictă a unor norme de sănătate, producţia autohtonă. Oficial, tranzitul de grâu din Ucraina urma să fie blocat până în septembrie şi se pare că nu sunt deloc şanse ca restricţiile să fie prelungite. Mijloace de transport de mare tonaj circulă nestingherite pe drumurile Moldovei şi se îndreaptă spre portul Constanţa, unde solicită tratament preferenţial. Măsurile de solidaritate cu Ucraina, prin crearea aşa-numitului „coridor de solidaritate” au deja consecinţe, cel puţin nefericite asupra economiei agrare româneşti în ansamblu, doljene în particular. Fermierii doljeni sunt victimele unei politici UE, poate bine intenţionată, dar cu consecinţe neprevăzute şi costisitoare. Cerealele ucrainiene, care de la începutul războiului circulă complet liber, fără cotă, certificate de sănătate, care să ateste calitatea ş.a.m.d., asfixiază piaţa autohtonă. Şi dacă rămâne de înţeles că atunci când o ţară (cu aliaţi europeni) întâmpină dificultăţi, este normal să fie ajutată, solidaritatea are şi un al doilea principiu: nu poate periclita în exces interesele economice ale cerui care oferă sprijinul. Adică, ajutorul este limitat şi poate fi rostit, chiar cu prietenie: niet. Conform strategiei convenite, infrastructura feroviară şi rutieră –dacă va rezista- este la dispoziţia Kievului. Şi valorificarea grâului ucrainian a devenit mai importantă decât valorificarea disponibilităţilor de export ale fermierilor români. Cum România este cel mai mare coridor de transport, Janusz Wojciechovski, comisar european pentru Agricultură, a admis că există probleme în privinţa balanţei comerciale, în materie de produse agricole între Ucraina şi UE, dar că sunt necesare coridoare de solidaritate pentru exportul de cereale ucrainiene, mai ales în contextul în care Rusia blochează transportul pe Marea Neagră. Ce este „interesant”, este că Franţa şi Germania au semnalat că se opun restricţiilor cerute de vecinii Ucrainei, inclusiv… România, care expiră la 15 septembrie. Mai ales că Volodimir Zelenski a afirmat că eventuala prelungire a restricţiilor privind tranzitul cerealelor este „inacceptabil”. Numai fermier să nu fii în astfel de vremuri!
