Sindicatele din învăţământ, după întâlnirea cu Tudose: Salariile nete din Educaţie cresc în 2018 cu maximum 25%, nu cu 50%

0
408

profesoriFSLI i-a atras atenţia premierului Mihai Tudose, în cadrul unei întâlniri avute ieri la Palatul Victoria, că majorările salariale anunţate, adică 25% începând cu 1 ianuarie 2018 şi 20% din martie 2018, pentru educaţie reprezintă, în realitate, o creştere netă de 20-25%, nu 50%.

Potrivit Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), “începând cu 1 ianuarie 2018, urmează să se aplice şi pentru învăţământ prevederile Legii nr 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Începând cu aceeaşi dată, potrivit Ministerului Finanţelor Publice, angajaţii vor prelua povara contribuţiilor către stat. Acest lucru înseamnă o creştere nesemnificativă de la 1 ianuarie 2018 a veniturilor nete pe care le vor încasa angajaţii din educaţie”.

Astfel, unui profesor debutant, care are acum un salariu net de aproximativ 1.440 de lei, începând cu 1 ianuarie 2018, când salariul brut va creşte cu 25%, venitul net îi va creşte, în mod real cu doar 3,8%, după ce vor fi plătite contribuţiile către stat, susţin sindicaliştii. Asta ar însemna că un debutant va primi, doar 55 de lei în plus la salariu.

“Un profesor, cu peste 40 de ani de muncă, are acum un venit net de 2.770 lei. La data de 1 ianuarie 2018, salariul net va fi de 2.887 lei, ceea ce înseamnă o creştere a acestuia cu 117 lei, respectiv, o creştere reală de 4,2%. Începând cu data de 1 martie 2018, când ar urma să se aplice următoarea majorare de 20%, salariul net al unui profesor debutant va ajunge la 1.795 lei, cu 24% mai mare decât cel actual, iar cel al unui profesor, cu o vechime de peste 40 de ani, la 3.465 lei net, ceea ce înseamnă o creştere de 25% faţă de cel actual, chiar dacă veniturile brute cresc în martie 2018 cu 50% faţă de cele din luna decembrie 2017”, se arată într-un comunicat de presă al Federaţiei, remis MEDIAFAX.

FSLI i-a înaintat premierului Mihai Tudose un memoriu în care i-a cerut să remedieze şi această problemă. În urma acestei discuţii, s-a stabilit o nouă întâlnire, care va avea loc luni, 28 august 2017.