„Există cazuri în care într-un apartament de 2 sau 3 camere trăiesc împreună trei generaţii”

0
469

Un studiu IRSOP demonstrează clar că, acolo unde sunt mai mulţi locatari adulţi decât camere de locuit, neînţelegerile şi certurile sunt mai frecvente. Cercetarea făcută de IRSOP a fost efectuată pe un eşantion de 1.040 de clienţi ai celor două bănci de economisire-creditare care au economisit timp de 5 ani, dar nu au apelat până în prezent la un credit.

blocuri-1Dr. Petre Datculescu, directorul IRSOP a precizat într-un comunicat de presă remis redacţiei că înghesuiala locativă e una dintre problemele cele mai dramatice cu care se confruntă românii. „Îi implică în mod special pe cei care locuiesc „la bloc”, cum se spune, şi familiile numeroase cu membri care nu se pot separa pentru că nu au venituri disponibile. Oamenii care trăiesc la înghesuială sunt mai nefericiţi. Avem date care arată că acolo unde sunt mai mulţi locatari adulţi decât camere de locuit, neînţelegerile şi certurile sunt mai frecvente, iar oamenii sunt mai nervoşi şi mai deprimaţi, probabil şi datorită lipsei de intimitate. Cum se odihnesc aceşti oameni? Cum mănâncă? Unde se pregătesc pentru şcoală sau pentru muncă? Cum gestionează preferinţele divergente? Cum e atmosfera generală? Putem spune că tema densităţii excesive în locuinţele româneşti lipseşte cu desăvârşire de pe agenda publică. Studiile noastre arată că familiile sărace, cu un venit sub media naţională a venitului pe gospodărie, au în proporţie mai mare probleme locative, decât familiile cu venit peste medie. Deci, locuiesc mai rău şi au şi resurse mai puţine de a-şi îmbunătăţi calitatea locuirii“, a declarat dr. Petre Datculescu, Directorul IRSOP.

„Se observă o densitate mai mare în rândul clienţilor tineri”

blocuri 2Recent, cu sprijinul BCR Banca Pentru Locuinţe (BCR BpL), a fost lansat Ghidul Condiţiilor de Confort, document ce are ca unic scop îmbunătăţirea calităţii locuirii în România şi unde confortul este definit ca starea de bună dispoziţie fizică şi mentală, datorată factorilor externi, care pot fi de multiple naturi, însă satisfacţia în legătură cu mediul interior este o noţiune subiectivă, ce depinde de fiziologia fiecărei persoane. Se întâlnesc frecvent clădiri deficitare din punct de vedere al unuia sau mai multor categorii de confort: confortul termic, calitatea aerului, confortul acustic, confortul vizual, în multe cazuri fiind vorba chiar de Sindromul Clădirilor Bolnave. „În blocurile de locuinţe, unul din 4 clienţi trăieşte în locuinţe unde numărul persoanelor este mai mare decât numărul camerelor de locuit. Conform unei cercetări IRSOP făcute pentru Asociaţia Băncilor pentru Domeniul Locativ din România (ABDLR), se observă o densitate mai mare în rândul clienţilor tineri (18 – 34 ani). Există cazuri în care, într-un apartament de 2 sau 3 camere trăiesc împreună trei generaţii”, a declarat Lucian Anghel, preşedintele BCR Banca pentru Locuinţe.