La 24 august, Regele Mihai a fost ascuns la Dobriţa, Gorj

0
413

La numai 23 de ani, regele Mihai este apreciat drept primul care a reuşit să-l înfrunte pe Adolf Hitler, realizând astfel scurtarea cu circa 6 luni a celui de-al doilea război mondial, precizează prof.univ.dr.ing. Alexandru Măruţă, personalitate distinsă cu Ordinul Meritului Ştiinţific. Acesta mai arată că, regele a fosta dus în secret în comuna gorjeană Dobriţa, de la poalele munţilor Vâlcan şi a fost găzduit în casa de vacanţă a generalului Culcer, salvându-l pe rege de răzbunarea nemţilor, care a doua zi au bombardat zona palatului în care acesta locuia. Anton Dumitrescu, colonel în armata română ar fi cel care, potrivit cercetătorilor efectuate de prof.univ.dr. Viorica Moisuc (V. Istorie şi Civilizaţie nr. 34 şi 35/2012), ar fi un adevărat erou al ţării, pentru faptul că, prin cele 56 de pagini scrise de el însuşi, rămase doar manuscris, rezultă că Anton Dumitrescu a asistat la toate evenimentele petrecute începând cu 23 august, de la venirea lui Ion Antonescu la palatul regal şi la discuţiile regelui cu el încheiate cu momentul arestării, la vizita ambasadorului von Kilinger al Germaniei şi până la declararea armistiţiului. Anton Dumitrescu l-ar fi luat pe rege la ora 0.30 în data de 24 august şi l-a adus la Dobriţa într-un convoi militar. După abdicarea regelui la 30 decembrie 1947, colonelul Anton Dumitrescu a suferit persecuţii ale regimului comunist, cu accente targice. În iulie 1959 a fost considerat trădător de ţară, arestat cu întreaga familie şi bunurile confiscate. Abia la 26 ianuarie 1963, la vârsta de 60 de ani, el şi soţia sa sunt eliberaţi. Li se dă înapoi casa, lui i se acordă pensie de militar şi chiar gradul de general în rezervă. Născut în comuna gorjeană Ioneşti, Anton Dumitrescu, spune prof. univ.dr. ing. Alexandru Măruţă, ar merita cel puţin o placă comemorativă, dacă nu chiar recunoaşterea titlului de erou naţional.