Premierul Victor Ponta a anunţat ieri că îi va trimite luni dimineaţa preşedintelui Traian Băsescu noua nominalizare pentru funcţia de ministru al Transporturilor, după ce PNL va lua o decizie în acest sens. „Vrem să avem un ministru al Transporturilor care să se ocupe direct de toate lucrurile astea”, a spus Ponta, ministru interimar al Transporturilor, aflat în inspecţie pe centura Capitalei. El a arătat că îi va transmite preşedintelui noua propunere pentru portofoliul Transporturilor înainte să plece în vizita oficială pe care o va efectua la Chişinău. Miercuri seară, într-o intervenţie telefonică la Realitatea Tv, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a afirmat că la conducerea Ministerului Transporturilor va fi propus un lider liberal, menţionând că va face şi el o propunere, care nu se numără printre cele vehiculate de presă. „Decizia va fi luată de partid. Sigur că se pot face şi se vor face mai multe propuneri, dar în ceea ce mă priveşte, eu, care ca presedinte al partidului am şi eu dreptul să fac o propunere, am o propunere de făcut şi nu este nici una dintre cele care s-au vehiculat până acum în presa din România”, a spus Antonescu, punctând că PNL îşi asumă în continuare portofoliul de la Transporturi. Potrivit preşedintelui PNL, la şefia Ministerului Transporturilor va fi propus un lider politic liberal, nu actualul preşedintele al Camerei de comerţ româno-americane, Sorin Mândruţescu, şi a exclus un posibil schimb de ministere cu PSD. „Nu s-a pus în discuţie nici o secundă şi nu se ia în calcul un schimb de ministere între noi şi partenerii de guvernare. PNL şi-a asumat acest portofoliu (n.r. – Transporturile) şi o va face în continuare”. El a mai afirmat că nu se pune problema trecerii lui Radu Stroe de la Interne la Transporturi. „Sigur că Radu Stroe ar fi fost o variantă serioasă, de luat în considerare pentru Ministerul Transporturilor. Este un om care a lucrat în viaţa lui foarte mulţi ani în acest minister, îl cunoaşte foarte bine. Dar nu se întâmplă acest lucru, din cauză că domnul Radu Stroe este un ministru de Interne care-şi face datoria, până în acest moment, fără niciun fel de problemă”, a spus Antonescu. Revenind la propunerea de ministru, liderul liberal a declarat că va fi vorba despre o persoană cu suficientă greutate politică şi experienţă administrativă şi în legătură cu care „vreme de ani de zile” nu a existat nici o discuţie, nici cu ANI şi nici cu DNA. Biroul Politic Naţional al PNL se va reuni duminică la Palatul Parlamentului pentru noua propunere la conducerea Ministerului Transporturilor, după ce deputatul Ovidiu Silaghi şi-a retras candidatura pentru acest post în contextul în care DNA a solicitat procurorului general să ceară Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale faţă de el. Deputatul Silaghi este acuzat de DNA de trafic de influenţă în formă continuată, în perioada în care avea calitatea de ministru al Transporturilor. Acesta fusese nominalizat în iulie pentru funcţia de ministru al Transporturilor, post rămas vacant după demisia lui Relu Fenechiu, în urma condamnării sale, în 12 iulie, de către instanţa supremă, la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul „Transformatorul”, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.
Acasă Actualitate Actualitate internă Ponta îi va trimite luni dimineaţa lui Băsescu noua propunere pentru Transporturi