După mai multe cereri de eliberare respinse de instanţele bucureştene, ieri, judecătoarea Carmen Mladen, de la Curtea de Apel Craiova, acum suspendată, a obţinut ceea ce-şi dorea: a ieşit din arest. La termenul de ieri al procesului în care Carmen Mladen şi complicele ei, Ionel Stoian, sunt judecaţi pentru infracţiunea de şantaj, judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au înlocuit măsura arestării preventive luată faţă de femeie în urmă cu mai bine de două luni, cu măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Carmen Mladen, judecător la Secţia a II-a civilă a Curţii de Apel Craiova (acum suspendată din funcţie), şi Ionel Stoian, complicele ei, persoană fără calitate specială, au fost arestaţi preventiv pe 14 iunie a.c., de magistraţii Curţii de Apel Bucureşti. Instanţa le-a emis celor doi mandate pentru o perioadă de 29 de zile la propunerea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), după ce judecătoarea Carmen Mladen a fost surprinsă în flagrant, în zona Gării de Nord, în timp ce primea 5.000 de euro de la Matei Catrinoiu, lichidator judiciar şi preşedinte al PNŢCD Gorj, care o denunţase pentru şantaj. Ulterior, pe 21 iunie, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a anunţat că a decis suspendarea din funcţie a judecătoarei Mladen.
Pe 6 iulie a.c., procurorii DNA i-au trimis pe Mladen şi pe Stoian în judecată, în stare de arest preventiv, pentru comiterea infracţiunii de şantaj, dosarul fiind înaintat spre judecare Curţii de Apel Bucureşti. Procurorii au consemnat în rechizitoriul întocmit la finalizarea cercetărilor faptul că, “în perioada 28 mai – 12 iunie 2012, cei doi au constrâns, în mod repetat, o persoană denunţătoare, parte vătămată în cauză, să le remită sume de bani, sub ameninţarea că vor da în vileag fapte presupus compromiţătoare pentru respectiva persoană. În această modalitate, cei doi inculpaţi au urmărit obţinerea, în mod injust, a sumei de 5.000 euro de la persoana vătămată, la data de 13 iunie 2012, suma respectivă fiind primită efectiv de Carmen Mladen”.
Cel care a denunţat-o pe judecătoare la DNA a fost Matei Catrinoiu, preşedinte al PNŢCD Gorj şi lichidator judiciar. Bărbatul a recunoscut în faţa anchetatorilor că o cunoaşte pe judecătoare din anul 2010 şi că a avut cu aceasta o relaţie extraconjugală de două-trei luni, susţinând că a fost contactat de femeie şi şantajat să plătească 5.000 de euro pentru a nu fi date publicităţii fotografii compromiţătoare ce i-ar afecta viaţa personală şi cariera profesională. Judecătoarea Mladen a încercat să scape de arestarea preventivă declarând în faţa magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti că a fost violată timp ce doi ani de Catrinoiu, numai că nu a depus niciodată plângere şi nici nu a putut explica de ce nu a făcut acest lucru, iar din discuţiile telefonice purtate cu Ionel Stoian a reieşit că femeia ţinea neapărat să obţină bani de la Catrinoiu, pe care îl numea „boul”. Odată cu trimiterea în judecată, judecătorii le-au prelungit lui Mladen şi lui Stoian arestarea preventivă, respingându-le cererile de eliberare.
La termenul de ieri, judecătorii s-au îndurat însă de Carmen Mladen şi i-au înlocuit arestarea preventivă cu măsura obligării de a nu părăsi ţara. În această perioadă femeia are de respectat o serie de obligaţii, între care să se prezinte la Poliţia Municipiului Craiova – organ desemnat cu supravegherea – ori de câte ori este chemată şi să nu se apropie de partea vătămată din dosar, respectiv denunţătorul Matei Catrinoiu.