În ultima partidă a etapei a 37-a din Premier League, FC Liverpool a trecut (5-3) de Chelsea, bifând a 18-a victorie pe Anfield, din 19 partide disputate (53 pct. din 55 pct. posibile) în sezonul 2019-2020. Doar Burnley nu s-a înclinat pe Anfield. Golurile partidei au fost realizate de N. Keyta (min. 23), T. Alexander-Arnold (min. 38), G. Wijnaldum (min. 43), R. Firmino (min. 55), A. Oxlade Chamberlain (min. 70) respectiv O. Giroud (min. 45+3), T. Abraham (min. 61), C. Pulisic (min. 73). A fost un meci nebun, ca desfăşurare, de excelentă calitate tehnico-tactică. „Albaştrii” au nevoie de un rezultat de egalitate, duminică, în faţa celor de la Wolverhampton pentru a-şi asigura prezenţa în viitoarea ediţie a Ligii Campionilor. Defensiva lor în formula Antonio Rudiger – Cesar Azpiliqueta – Kurt Zouma s-a dovedit destul de permeabilă, în faţa portarului Kepa. De altfel, cu 54 de goluri primite, defensiva lui Chelsea este a 11-a din Premier League. Interesant este faptul că cele două echipe se pot întâlni, cât de curând, în Community Shield, dacă Chelsea câştigă finala Cupei Angliei cu Arsenal la 1 august a.c.. Festivitatea de înmânare a trofeului de campioană, medaliile şi tricorurile de campioni a fost una fabuloasă, din păcate fără spectatori în tribună, şi doar în stradă. După trei decenii de aşteptare, Liverpool este neîndoielnic o campioană merituasă. Ea este momentan şi deţinătoarea titlului de câştigătoare a ultimei ediţii a Ligii Campionilor.