Craiova: Prinse de jandarmi cu țigări de contrabandă

0
440

Reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Dolj au anunțat că, sâmbătă, 21 iulie a.c., jandarmi din cadrul IJJ Dolj, aflaţi în timpul executării unei misiuni pe linia combaterii comercializării fără drept a produselor accizabile, în diferite zone din Craiova, au depistat trei femei în timp ce ofereau spre comercializare mai multe pachete de ţigări de contrabandă. Jandarmii au stabilit identitatea acestora şi, fiind întrebate cu privire pachetele de ţigări deţinute, de diferite mărci şi fără marcaj fiscal legal, numitele C. D., de 47 ani, B.A., de 28 ani şi Ţ. E., de 50 ani, toate din Craiova, nu au putut să justifice provenienţa acestora şi au recunoscut că nu posedă astfel de documente. Persoanelor în cauză le-au fost întocmite actele de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deţinerea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea 86/2006 privind Codul Vamal. Întreaga cantitate de 3060 ţigarete a fost predată pe bază de proces-verbal reprezentanţilor Direcţiei Regionale Vamale Craiova, iar dosarele vor fi înaintate organelor competente pentru continuarea cercetărilor.