Internaţionalul bulgar a fost prezentat de Universitatea, unde va purta numărul 23 / „Ambiţiile Craiovei coincid cu ale mele”

0
711

Mijlocaşul de 30 de ani ar putea debuta duminică, împotriva Astrei, dacă îi soseşte “cartea verde”

Hristo Zlatinski nu a fost uşor de transferat la Craiova. S-au purtat negocieri îndelungi, fiind nevoie de mai mult de două săptămâni pentru ca mijlocaşul de 30 de ani să ajungă în Bănie. Clubul oltean a plătit 150.000 de euro către Ludogoreţ Razgrad şi i-a oferit aceeaşi sumă pe an internaţionalului bulgar. „Ni l-am dorit mult pe Zlatinski, are calitate şi vine de la o echipă cu rezultate în anii trecuţi chiar la nivel european. Aveam nevoie de un fotbalist de profilul lui.  Transferul mi-a consumat multă energie, sunt bucuros că-l putem face. Nu ne-a fost uşor să-l aducem, a trebuit să mai plusăm la preţ, mai ales după ce Ludogoreţ a pierdut prima manşă cu Milsami Orhei. Acum ne bucurăm că este aici şi sperăm să debuteze cât mai repede. După părerea noastră, oferta a fost de nerefuzat, nu neapărat ca bani, ci ca tradiţie, suporteri, obiective.  Îi vom înmâna lui Hristo tricoul sfânt și fierbinte al Universității Craiova” a fost introducerea lui Felix Grigore, cel desemnat să negocieze cu gruparea de la sud de Dunăre transferul jucătorului. „Cartea verde” este încă aşteptată de la federaţia bulgară pentru ca Zlatinski să poată juca duminică în meciul cu Astra.

Moţi şi Vitinha l-au sfătuit să vină la Craiova

Foştii săi coechipieri de la Ludogoreţ, Cosmin Moţi şi Vitinha, i-au recomandat lui Zlatinski să vină la Craiova, iar prezenţa lui Popov aici l-a ajutat să se acomodeze mai rapid. „Am ales ce mi-am dorit, îmi place oraşul şi echipa, este locul cel mai potrivit, cel mai comod pentru mine şi familia mea. Ambiţiile Universităţii Craiova se pliază pe ambiţiile mele şi sper să joc în Champions League şi cu Craiova, cum s-a întâmplat şi la Ludogoreţ. Cosmin Moţi, care a jucat la Craiova şi Vitinha, care a evoluat la CFR Cluj mi-au vorbit frumos despre echipă şi acest lucru a contribuit la transferul meu. De când am venit   m-a ajutat foarte mult Apostol Popov, mi-a dat foarte multe informaţii şi m-a ajutat să mă integrez. Nu au durat mult negocierile cu mine, ci acelea între cluburi, eu mi-am dorit să vin la Craiova. Nu am jucat în amicalul Craiova – Ludogoreţ, fiindcă antrenorul mă scosese din lot. Am venit aici pentru a face performanță. Îmi doresc primul loc, să fim campioni. Voi face tot posibilul și voi da totul la fiecare antrenament pentru a reuși” a spus Zlatinski. Acesta a semnat un contract pe doi ani şi va purta numărul 23 la Universitatea Craiova.