Cei doi doljeni, Viorica Vica Crăciunescu, de 40 de ani, şi Constantin Daniel Zamfir, de 36 de ani, din Robăneşti, arestaţi în luna februarie pentru proxenetism şi trafic de minori, după ce s-a stabilit că au făcut bani exploatând sexual mai multe tinere într-un apartament din centrul Craiovei, au fost găsiţi vinovaţi şi condamnaţi de Tribunalul Dolj. Femeia a primit 3 ani de închisoare cu suspendare şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii, iar bărbatul, 5 ani de închisoare, fiind menţinut în arest preventiv. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.
Reamintim că, la sfârşitul lunii februarie, s-a înregistrat la Tribunalul Dolj dosarul în care Constantin Daniel Zamfir, de 36 de ani, din Robăneşti, şi Viorica Vica Crăciunescu, de 40 de ani, din Craiova, au fost trimişi în judecată de procurorii DIICOT Serviciul Teritorial Craiova pentru comiterea infracţiunii de trafic de minori. Cei doi au ajuns după gratii la începutul lunii februarie a.c. În baza informaţiilor pe care le aveau, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au descins luni, 9 februarie a.c., în Craiova şi comuna doljeană Robăneşti, la locuinţele a două persoane suspectate de trafic de minori şi proxenetism. Oamenii legii au ridicat mai multe documente de transfer bancar şi alte probe, dar şi pe cei doi suspecţi, Constantin Daniel Zamfir, de 36 de ani, din Robăneşti, şi Viorica Vica Crăciunescu, de 40 de ani, din Craiova. Din datele strânse de anchetatori s-a stabilit faptul că, cei doi (el cu antecedente penale) s-au hotărât să facă bani din exploatarea sexuală a tinerelor. Bărbatul se ocupa de obicei cu racolarea victimelor, cărora le promitea că se va căsători cu ele, apoi le aducea la Craiova, unde le dădea pe mâna Vicăi, cu experienţă în acest domeniu, conform oamenilor legii, fetele fiind obligate apoi să se prostitueze în apartamentul pe care cei doi îl închiriaseră în centrul Craiovei, undeva pe Calea Bucureşti. Potrivit anchetatorilor, în perioada august 2014 – februarie 2015, cei doi au exploatat astfel mai multe tinere, între care şi minore, sumele câştigate din activitatea infracţională urmând să fie stabilite ulterior. Cei doi „parteneri” au fost duşi la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, au fost audiaţi şi reţinuţi pentru 24 de ore, fiind introduşi în arestul IPJ Dolj. O zi mai târziu au fost arestaţi pentru 30 de zile în baza mandatelor emise de Tribunalul Dolj.
Şi-au recunoscut faptele
Pentru că ambii inculpaţi şi-au recunoscut faptele şi au cerut să beneficieze de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă conform Codului de procedură penală, la începutul acestei luni procesul s-a încheiat pe fond. Tribunalul Dolj i-a găsit vinovaţi pe ambii inculpaţi, femeia primind o pedeapsă de 3 ani cu suspendare şi 60 de zile de muncă în folosul comunităţii, în timp ce bărbatul a primit o pedeapsă de 5 ani închisoare cu executare: „Condamnă pe inculpata Crăciunescu Viorica Vica, la pedeapsa principală de 3 ani închisoare. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata termenului de încercare de 3 ani. Inculpata va presta pe parcursul termenului de supraveghere o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile, la Primăria Municipiului Craiova. Condamnă pe inculpatul Zamfir Constantin Daniel, la pedeapsa principală de 5 ani închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 09.02.2015 la zi. Menţine măsura arestării preventive a inculpatului Zamfir Constantin Daniel”, se arată în sentinţa din 2 iulie a.c. a Tribunalului Dolj. Femeia are de achitat 700 de lei cheltuieli judiciare, iar bărbatul 500 de lei. Hotărârea Tribunalului Dolj nu este definitivă, putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.