Zborul MH17: Trupurile neînsufleţite au ajuns la Harkov şi de acolo vor fi transportate la Amsterdam

0
322

Trenul cu camere frigorifice care transporta corpurile neînsufleţite ale pasagerilor zborului MH17 al Malaysia Airlines, doborât la 17 iulie în estul Ucrainei, probabil de o rachetă sol-aer, a sosit ieri, chiar înainte de prânz, la Harkov, oraş situat tot în estul Ucrainei, dar controlat de guvernul de la Kiev, informează France Presse. Corpurile neînsufleţite ale victimelor urmau apoi să fie remise delegaţiei olandeze, care le va transporta cu avionul la Amsterdam pentru a fi identificate, înainte de a fi predate familiilor, prin intermediul serviciilor din ţările lor. În noaptea de luni spre marţi, rebelii proruşi au decis să predea şi cutiile negre ale avionului Boeing 777, unor experţi malaezieni, cu condiţia ca aceştia să asigure acces la ele şi reprezentanţilor Organizaţiei Internaţionale a Aviaţiei Civilă (ICAO). Decriptarea acestora urmează să fie făcută în Marea Britanie, după cum a anunţat guvernul ucrainean pe site-ul său oficial, citat de Ria Novosti. O solicitare a fost trimisă şi către Olanda, ţară care a pierdut 192 de compatrioţi în urma acestei cumplite tragedii, care a fost rugată să delege o echipă de experţi pentru investigarea cauzelor prăbuşirii.   

Trenul cu trupurile neînsufleţite, compus din cinci vagoane frigorifice, cu inscripţia „Donbas”, a intrat mai întâi în gara Harkov-Balaşovski, ca apoi să-şi termine cursa în interiorul uzinei de tancuri Malâşev. Potrivit unui lider al rebelilor, corpurile a 282 din cei 298 de ocupanţi ai avionului malaezian au fost recuperate, precum şi numeroase fragmente aparţinând altor 16 victime. Avionul Boeing 777, care efectua un zbor pe ruta Amsterdam-Kuala Lumpur, s-a prăbuşit joia trecută în estul Ucrainei, probabil doborât de o rachetă sol-aer.

Rebelii au decretat armistiţiu la locul accidentului

Rebelii proruşi au predat, în cursul nopţii de luni spre marţi, la Doneţk, unor responsabili malaezieni, cele două cutii negre ale avionului care s-a prăbuşit în zona din estul Ucrainei aflată sub controlul lor, transmite AFP. În acelaşi timp, ei au anunţat în faţa reprezentanţilor mass-media instituirea unui armistiţiu pe o rază de 10 kilometri în jurul locului unde s-a prăbuşit avionul companiei Malaysia Airlines, pentru a facilita ancheta asupra cauzelor tragediei aviatice. „Am decis să predăm experţilor malaezieni cutiile negre”, a declarat „premierul” republicii autoproclamate Doneţk, Aleksandr Borodai. Un expert malaezian le-a mulţumit separatiştilor proruşi. „În numele Guvernului malaezian, transmit mulţumiri Guvernului republicii Doneţk că ne-a predat cele două cutii negre (…). Nu am găsit cutiile negre ale zborului MH 370 (dispărut deasupra Oceanului Indian) şi, prin urmare, suntem mulţumiţi că le-am putut recupera pe acestea”, a spus el, adăugând că aceste cutii „sunt intacte”.

ONU vrea „o anchetă internaţională completă, minuţioasă şi independentă”

Armistiţiul intervine la câteva ore după ce, luni, Consiliul de Securitate ONU a adoptat o rezoluţie în care le cere separatiştilor proruşi să permită un acces liber şi în siguranţă la locul prăbuşirii zborului MH17, să protejeze „integritatea” locului şi să înceteze ostilităţile în această zonă. Textul rezoluţiei, propus de Australia şi susţinut de 23 de ţări, între care Franţa, a fost adoptat în unanimitate. El „condamnă în termenii cei mai duri posibil” atacul care a doborât avionul în estul Ucrainei şi cere ca cei vinovaţi să fie traşi la răspundere. De asemenea, rezoluţia cere „tuturor ţărilor şi protagoniştilor din regiune”, inclusiv Rusiei, să colaboreze pe deplin la „o anchetă internaţională completă, minuţioasă şi independentă”. În replică, președintele rus, Vladimir Putin, a promis că Moscova își va folosi influența asupra milițiilor populare din estul Ucrainei, pentru a asigura bunul mers al anchetei în cazul catastrofei aviatice de lângă Donețk, informează Interfax.

Premierul Australiei vorbeşte de „o tentativă de a falsifica probele”

Locul prăbuşirii avionului Malaysia Airlines a fost alterat „la o scară industrială”, a declarat ieri premierul australian, Tony Abbott, vorbind despre „o tentativă de a falsifica probele”, relatează AFP. „Rămâne un drum foarte lung de parcur”, a declarat presei Tony Abbott, referindu-se la repatrierea trupurilor neînsufleţite ale celor 28 de australieni care au murit în catastrofa aviatică şi la eforturile de a-i deferi instanţei pe responsabilii pentru tirul cu rachetă care, cel mai probabil, a doborât aparatul de zbor. „Ceea ce avem acolo sunt indicii alterate la o scară industrială. Asta trebuie să înceteze”, a spus Abbott.

Rusia, acuzată că şi-a trimis oameni la locul accidentului, camuflaţi în civili

Experţi militari ruşi au acţionat sub acoperirea unor identităţi civile, în decurs de patru zile, la locul prăbuşirii avionului Malaysia Airlines, interval în care combatanţii din autoproclamata „Republică Populară Doneţk” nu au permis accesul experţilor ucraineni şi internaţionali la faţa locului, relatează agenţia de presă Unian. O declaraţie în acest sens a fost făcută luni seara, la postul de televiziune ucrainean Kanal5, de primul adjunct al administraţiei prezidenţiale de la Kiev, Ghennadi Zubko. „Cadavrele s-ar fi descompus timp de patru zile la temperaturi atât de ridicate, când nu a fost posibil să fie evacuate, noi eram conştienţi că altcineva lucrează în acest timp acolo”, a afirmat reprezentantul preşedinţiei ucrainene. „Şi acum avem confirmarea că, sub acoperirea unor identităţi civile, la locul accidentului au acţionat militari şi experţi ruşi, care au analizat şi au gândit ceea ce poate fi spus”, a adăugat Zubko. Vicepremierul ucrainean Vladimir Groisman, şeful Comisiei de stat ucrainene pentru investigarea circumstanţelor producerii catastrofei aeriene în estul Ucrainei, a declarat anterior că, în cele patru zile, serviciile secrete ruse puteau să fi efectuat unele operaţiuni cu cutiile negre ale avionului de linie malaezian Boeing 777. „Noi ştim că în toate aceste patru zile (de joi până luni), servicii speciale al Federaţiei Ruse au efectuat lucrări corespunzătoare, în încercarea de a şterge urmele a ceea ce s-a petrecut în realitate”, declarase el.

Moscova tot mai vrea să ajute

După o tăcere de patru zile, Moscova a declanşat, luni, o contraofensivă mediatică, dând publicităţii propria sa versiune asupra tragediei avionului malaezian, care, cel mai probabil, a fost doborât cu o rachetă sol-aer, invocând un presupus avion de vânătoare ucrainean Su-25, care s-ar fi aflat pe acelaşi culoar de zbor cu Boeing 777, la o distanţă între 3 şi 5 km. În plus, Ministerul rus al Apărării a publicat pe site-ul său oficial o serie de hărţi şi fotografii cu dislocarea sistemele de rachete sol-aer ale armatei ucrainene. Ieri, Rusia s-a declarat pregătită să ofere un „ajutor complet” în desfăşurarea anchetei asupra catastrofei aviatice. „Rusia este gata să furnizeze un ajutor complet, inclusiv prin mobilizarea de specialişti”, a  indicat Ministerul rus de Externe într-un comunicat, citat de AFP.