ONU: Peste 100.000 de refugiaţi palestinieni în Fâşia Gaza

0
315

Peste 100.000 de palestinieni s-au refugiat de la declanşarea ofensivei israeliene din Fâşia Gaza, pe 8 iulie, a anunţat Organizaţia Naţiunilor Unite, potrivit AFP. „Numărul persoanelor care au solicitat sprijinul Agenţiei ONU de ajutor pentru refugiaţii palestinieni (UNRWA) a depăşit pragul de 100.000 de persoane”, a făcut cunoscut ONU într-un comunicat. „Este un punct de cotitură pentru UNRWA, deoarece numărul persoanelor care au căutat refugiu pe lângă organizaţia noastră este de două ori mai mare decât în ultimul conflict, din 2009”, a adăugat purtătorul de cuvânt al UNRWA, Christopher Gunness, anunţând deschiderea a 69 de adăposturi suplimentare în enclava palestiniană. Agenţia ONU pentru refugiaţii palestinieni a lansat un apel „celor două părţi în conflict să respecte dreptul internaţional, personalul umanitar şi inviolabilitatea bunurilor şi proprietăţilor Naţiunilor Unite”. UNRWA a anunţat, joi, că a descoperit pentru prima dată rachete într-una din şcolile sale din Fâşia Gaza, punând în pericol, după cum a subliniat, „civilii şi echipele” Naţiunilor Unite. Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, care s-a pronunţat luni pentru încetarea „imediată” a focului, era aşteptat ieri în Israel şi la Ramallah, în Cisiordania. Revenind pe „câmpul de luptă”, 7 militari israelieni au fost ucişi în ultimele 24 de ore în confruntările din Fâşia Gaza, a anunţat armata israeliană, citată de site-ul Ynetnews. În total, 25 de militari israelieni au murit în confruntările cu militanţi palestinieni. Şi de partea palestiniană s-au înregistrat tot 7 morţi, ieri dimineaţă, după cum a indicat purtătorul de cuvânt al serviciilor de securitate palestiniene, Ashraf al-Qodra, potrivit AFP. Aceste ultime victime ridică bilanţul în rândul palestinienilor la 583 de morţi şi 3.640 de răniţi în a 16-a zi a ofensivei israeliene vizând enclava palestiniană. Cele 7 persoane, dintre care 5 erau membri ai aceleiaşi familii, au fost ucise în mai multe raiduri lansate asupra sudului şi centrului Fâşiei Gaza.

Secretarul de stat american, John Kerry, a promis, în cursul nopţii de luni spre marţi, un ajutor în valoare de 47 de milioane de dolari pentru civilii din Fâşia Gaza, primele victime ale conflictului dintre Israel şi mişcarea islamistă Hamas. Kerry a sosit luni seara la Cairo, pentru a favoriza încheierea unui armistiţiu în Fâşia Gaza, o enclavă palestiniană dens populată şi afectată de o blocadă impusă de Israel. Luni, Emiratele Arabe Unite au anunţat, la rândul lor, că vor acorda un ajutor în valoare de aproape 41 de milioane de dolari pentru reconstrucţia locuinţelor afectate de ofensiva israeliană în Fâşia Gaza. Sute de imobile de locuit din Fâşia Gaza au fost distruse sau grav deteriorate de la începutul ofensivei israeliene.