O harababură din care nu se poate ieşi

 În 2008, Instituţia Prefectului de la Dolj şi implicit Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor – reprezentantul Guvernului în teritoriu fiind, prin lege, şi preşedintele acesteia – erau străbătute de un nestăvilit fior imobiliar. Venise vremea, în viziunea lor sui generis, „reparaţiilor morale” definitive şi ex-abrupto s-a trecut cu avânt la acţiune, ţinta principală devenind destructurarea SCDA Şimnic. Legislaţia în materie a căpătat interpretări originale, comice pe alocuri, samsarii imobiliari îşi frecau mâinile, inventariind, pe la Gherceşti şi Şimnicu de Sus, morţii, nu vii, în căutarea dobândirii de drepturi succesorale, devenite adevărate pepite. În rafale se emiteau hotărâri ale Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor şi tot în rafale cădeau, precum popicele, în instanţele de judecată. Aşa ceva nu se mai văzuse. Nici strămutarea cauzelor, la alte instanţe din ţară, nu s-a dovedit mai benefică, dar până aici nimic nou, doar clişee. Spuneam la vremea respectivă că mulţi dintre cei cărora li se reconstituise dreptul de proprietate, unii îndreptăţiţi, pe seama terenurilor administrate de SCDA Şimnic – domeniu public al statului – vor fi puşi pe drumul justiţiei. Fiindcă un act administrativ nu poate bate o lege. Şi trimiterea era la Legea 213/1998, republicată. Se pornise cu stângul pe tobă, însă argumentele noastre erau nefast etichetate, ca ajuridice, amatoristice şi aşa mai departe. Gherceştiul şi Şimnicu de Sus, prin comisiile locale de fond funciar, având în fruntea lor, ca preşedinţi, primarii, se doreau „în perioada interbelică”, dar cu propria viză. Şi nu puţine minuni, de-a dreptul, au fost inventariate. Radu şi Maria Dumitrescu, din comuna Cundrea, satul Mieşti, judeţul Olt, au solicitat în 2008 Comisiei locale de fond funciar Gherceşti reconstituirea dreptului de proprietate asupra suprafeţei de 50 ha, fiind trecuţi în Anexa 29 la Legea 247/2005 ca moştenitori ai numitei Maria Spulbereanu. La rubrica „Observaţii” a tabelului semnat de Cornel Păpăroiu – preşedinte şi Voican Păuna – secretar, se poate citi menţiunea „vechiul amplasament, în incinta SCDA Şimnic sau în imediata vecinătate a acesteia”. În toată povestea exista un tâlc. Şi să nu ne lungim cu vorba pentru a ajunge la acesta. În spatele Mariei şi Radu F. Dumitrescu se aflau… cumpărătorii terenului, deja arvuniţi, Ion Şerban din Craiova şi Ion Uţă din Slatina. Lucrarea prinde viteză, ca la cursele de Formula 1, şi deşi Hotărârea nr.1300/5 septembrie 2008 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor cade la Judecătoria Craiova, se emite titlul de proprietate nr.12621/22 ianuarie 2009. Ziua de 22 ianuarie 2009 a căzut într-o joi, când deja se cunoştea numele noului prefect de Dolj şi, pe cale de consecinţă, preşedinte al Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Dolj, care urma să fie instalat de la o zi la alta. Prin contractul de vânzare-cumpărare încheiat la biroul notarului public Tudor Marinela Daniela din Craiova, Radu şi Maria Dumitrescu vindeau suprafaţa de 330.000 mp (33 ha) numiţilor Ion Uţă (20 ha) şi Ion Şerban (13 ha), pentru suma de 198.000 Ron. Despre suprafaţa de 17 ha – până la 50 ha – nu se mai face vorbire. Numai că TDP-ul nr.12621/22 ianuarie 2009, emis în favoarea „vânzătorilor”, fundamentat pe Hotărârea nr.1300/5 septembrie 2008, a fost anulat, în ceea ce priveşte amplasarea terenului reconstituit, prin Sentinţa Civilă nr.20042/6 decembrie 2010 a Judecătoriei Craiova. Un act nul nu poate produce efecte, fiind desfiinţat de la data încheierii lui, şi nu poate constitui temeiul dobândirii valabile a titlului de proprietate. Că Ion (Nelu) Şerban din Craiova, iubitor de folclor, consideră vinovată conducerea SCDA Şimnic că respectă legea şi apără ceea ce este obligată să apere, proferând tot felul de „amabilităţi”, este doar un derapaj emoţional şi ilogic. Harababura în care a intrat ca atlet imobiliar, şi nu este singurul, are înguste poteci de evadare în zilele noastre. Iar în privinţa soluţiilor, rămâne de urmărit ce materializare va avea Legea 165/2013.