Şi anul acesta, sub egida Bibliotecii Municipale „Petre Anghel” din Băileşti, a avut loc o nouă ediţie, a II-a, a Taberei de creaţie plastică, intitulată „Culorile vacanţei băileştene”. Cursurile de pictură au fost susţinute sub îndrumarea prof. Maria Dunăvăţu şi s-au desfăşurat în aer liber, cei 16 copii care au participat la ele realizând peste o sută de lucrări pe diferite teme.
«Una dintre temele care a stârnit încântarea a fost „Miticii lui Caragiale”, copiilor propunându-li-se să schiţeze personajele scriitorului Ion Luca Caragiale. Au fost abordate, desigur, şi alte diferite teme, de la tradiţii populare la monumente istorice, peisaje sau chiar sărbătoarea de Halloween. Prin această tabără de creaţie plastică copiii băileşteni au avut ocazia de a-şi fructifica talentul artistic, lărgind-şi, în acelaşi timp, orizontul de cunoaştere», a precizat bibliotecara Janeta Vlad, căreia îi aparţine, de altfel, şi iniţiativa organizării acestor cursuri de pictură.